Profitul operațional al companiei din primele trei luni a crescut cu 53%, până la 8,7 trilioane won (7,7 miliarde dolari), de la 5,69 trilioane won, în perioada similară din 2012. Analiștii chestionați de Bloomberg estimau în medie un profit operațional de 8,38 trilioane won.
Vânzările totale din primul trimestru ale gigantului sud-coreean din industria electronică au crescut cu aproape 15%, până la 52 trilioane won, de la 45,27 trilioane won, cu un an înainte.
Business-ul cu telefoane mobile al Samsung a fost din nou principalul generator de profit, dispozitivele cu marje scăzute de profit contribuind suplimentar la creșterea dată de modele Galaxy vârfuri de gamă. Compania a lansat pe 14 martie în New York vârful de gamă Galaxy S4 cu un ecran mai mare și un software cu funcții îmbunătățite, în încercarea de a recâștiga prima poziție în privința vânzării de telefoane mobile în SUA, unde a fost depășită de Apple în ultimele 3 luni din 2012.
“Suplimentar la Galaxy S3, modelele mini s-au vândut bine în piețele emergente printre care China, Brazilia și India”, a spus Lee Sei Cheol, un analist al Meritz Securities din Seul.
În ciuda rezultatelor în creștere puternică, Samsung nu a avut de câștigat pe bursă. Acțiunile companiei au scăzut cu 1%, până la 1.506.000 won, pe bursa din Seul. În acest an, acțiunile înregistrează o scădere cu 1,1%, comparativ cu un declin de 1,9% al indicelui reprezentativ al bursei sud-coreene.
Divizia de mobile a Samsung, care anul trecut a cântărit 67% în profitul operațional total, este posibil ca în primul trimestru din 2013 să fi generat un profit operațional de 6,25 trilioane won, pe fondul unor vânzări în creștere cu 40%, potrivit unui sondaj Bloomberg printre cinci analiști.
Pe partea vânzării de televizoare cu ecran plat, compania este lider mondial cu o cotă de piață de 27,7%, înaintea LG Electronics care are o cotă de 15%, potrivit NPD DisplaySearch.
Profitul trimestrial al diviziei de display-uri a companiei, care domină piața mondială a ecranelor ce folosesc diode ce emit lumină organică (OLED), probabil că a crescut la 910 miliarde won, de la 230 miliarde won cu un an înainte, potrivit sondajului Bloomberg. Display-urile sunt folosite la modelele Galaxy.
Vânzările dispozitivelor Galaxy au rămas solide, spune un analist al NH Investment & Securities din Seul. El estimează că livrările de smartphones din primul trimestru s-au cifrat la 70 milioane de unități, de la 62 milioane în trimestrul precedent.
Apple a vândut 47,8 milioane de unități în ultimul trimestru din 2012, a declarat compania în ianuarie.
Samsung intenționează să lanseze trei vârfuri de gamă în 2013, incluzând S4, o nouă versiune a Galaxy Note și un dispozitiv care folosește sistemul de operare Tizen dezvoltat de Intel.
Pentru al doilea trimestru, profitul operațional al Samsung va depăși probabil 10 trilioane won, în special pe fondul vânzărilor de Galaxy S4, spune un analist al IBK Securities.
Vânzările modelelor vârfuri de gamă, inclusiv S4, ar putea totaliza 37,8 milioane unități în trimestru al doilea, în timp ce prețul mediu de vânzare ar putea crește cu 17%, ducând astfel profitul operațional al diviziei de mobile la circa 7,9 trilioane won, spune analistul IBK Securities.
Totodată, potrivit acestuia, livrările totale de smartphone ar putea crește până la 82 milioane de unități în trimestrul II, de la 68,5 milioane unități în primul trimestru.
Iată tabelul care arată profitul operațional estimat în medie pentru fiecare din cele patru linii principale de business ale Samsung. Estimările sunt în miliarde won.
DIVISION 1Q 2013 1Q 2012
Chips 1000 700
Displays 910 230
Phones 6250 4220
Cons. Electronics 500 460
INCREDIBIL Samsung a raportat profit de 7,7 miliarde dolari pe primul trimestru, în creștere cu 53%
5 aprilie 2013, 04:47
Ultima modificare în 5 aprilie 2013, 07:47
Samsung Electronics a afișat pe primul trimestru un profit care a bătut estimările analiștilor, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume reușind o creștere a vânzărilor prin dispozitivele Galaxy mai ieftine livrate în piețele emergente, transmite Bloomberg.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Lenovo atacă de pe un munte de cash: 4 mld. USD pentru achiziţii
- Gartner: În 2012 se vor vinde 2,4 miliarde PC-uri, tablete şi telefoane mobile
- ANCOM: S-a trecut pragul de un milion de numere portate
- Sistemele audio pentru maşini reprezintă 50% din afacerile JVC în România
- Orange lansează serviciul de internet 4G și pe telefoanele mobile
- Apple pregăteşte schimbări majore pentru sistemul de operare al iPhone
- WSJ: Noul iPhone va fi lansat la vară
- Cele mai ieftine smartphone-uri din România
- LG a vândut 500.000 de modele Optimus G Pro, primul smartphone Full HD al companiei
- Acțiunile Vodafone, în picaj pe bursă. Vezi de ce