Ce se alege de capitalul românesc?

Am citit recent câteva statistici interesante referitoare la ponderea capitalului străin în economia noastră și la rentabilitatea afacerilor deținute de nonrezidenți. Mi-a atras atenția faptul că firmele cu capital străin, deși au doar 24% din numărul de salariați din economie, realizează 40% din produsul intern brut. Productivitatea muncii în cazul acestor companii este de 21.000 de euro/persoană, iar pe total economie aceasta este de 13.000 de euro. Mai mult, cifra de afaceri per salariat este de 105.000 de euro, în cazul companiilor străine, în timp ce per total economie aceasta ajunge la doar 61.500 de euro.
Uitându-ne la aceste date, cred că putem desprinde câteva concluzii pe care ar trebui le analizăm cu atenție, mai ales dacă privim la viitorul antreprenoriatul românesc:
Forța financiară. Firmele cu capital străin dispun, în cele mai multe cazuri, de o forță financiară net superioară față de cele cu capital autohton. Acest factor este determinant în momentul de start al unei afaceri. Altceva este să pornești la drum cu o investiție de anvergură, care să producă din primul moment, și altceva este să te chinui ani de zile să pui pe picioare o afacere. În plus, forța financiară și accesul facil la surse de finanțare le permit firmelor străine să vină cu tehnologii de ultimă generație și know-how ce contribuie semnificativ la îmbunătățirea productivității muncii.
Sistemul de management. Din păcate, în multe firme românești există încă manageri care se ghidează după principiul „factotum“. Acest mod de a conduce le diminuează drastic capacitatea de a lua decizii în momentul oportun și de a pune la punct o procedură de eficientizare a muncii în companie. Imaginați-vă ce se întâmplă într-o firmă în care decizia de a cumpăra hârtie igienică (există astfel de cazuri) aparține managerului general. În companiile cu capital străin, acest lucru nu se întâmplă. Managerii deleagă atribuții, au în subordine oameni care au libertatea de a lua decizii rapid, iar fiecare angajat are proceduri clare de lucru, astfel încât productivitatea să fie ridicată.
Tratament preferențial. Fără discuție, firmele străine vin pe piața din România cu anumite avantaje date în principiu de cultura de business mai solidă și de capacitatea financiară mai ridicată. Mai mult, ele beneficiază și de un tratament preferențial din partea autorităților. Atât din punct de vedere comportamental la nivelul relației cu instituțiile statului, cât și din punctul de vedere al facilităților pe care le primesc.
N-aș vrea să fiu greșit înțeles. Nu plâng pe umărul oamenilor de afaceri români, nici nu-i consider incompetenți și nici nu-i înfierez pe antreprenorii străini (de care, fie vorba-ntre noi, avem foarte mare nevoie). Pur și simplu, constat o realitate. În tot acest context, cred că antreprenoriatul românesc (și mă refer în special la micii antreprenori) se află într-un moment de cumpănă. Fără acces la surse de finanțare, împovărat de o fiscalitate excesivă, încolțit încă de la primii pași de controale abuzive, micul antreprenor „made in Romania“ dă o bătălie teribilă pentru supraviețuire. Consider că avem nevoie, mai mult decât oricând, de programe și proiecte de încurajare a capitalului autohton. Dar cine oare să le conceapă, când guvernanții își pierd vremea cu numirile procurorilor?
MARIAN DUȘAN,
CEO revista Capital