Zăcămintele neconvenționale ar putea aduce investiții străine, mii de noi locuri de muncă și încasări mai mari la buget, ba chiar ne-ar putea transforma în exportatori de energie.
În 2008, Statele Unite își acopereau din import 13% din consumul anual de gaze naturale (care era la acel moment de circa 630 de miliarde de metri cubi, adică de aproximativ de 50 de ori mai mare decât cel al României). Pe măsură ce progresele tehnologice au permis recuperarea unor cantități tot mai mari de gaze blocate în zonele de șist, lucrurile s-au schimbat radical. „Mărimea rezervelor de gaze de șist și investițiile în exploatarea lor ar putea face ca SUA să-și acopere aproape întregul consum din surse interne. Se estimează că, în 2035, importurile de gaze vor mai reprezenta doar 1% din necesar“, se arată într-un raport al KPMG Global Energy Institute. Mai mult, „sunt semne că SUA se pregătesc pentru a deveni un jucător important pe piața mondială a gazelor, căci au fost luate măsuri pentru a converti unele instalații de procesare și prelucrare a gazelor, inițial construite pentru import, în unități de export ale gazelor de șist sub formă de gaz lichefiat“.
Deși mult mai dependenți de importurile de gaze decât americanii, europenii sunt, deocamdată, cu ani buni în urmă la capitolul zăcăminte de șist. Asta deși „potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, gazele neconvenționale ar putea reprezenta aproape 50% din producția europeană de gaze în 2035, gazele de șist având cel mai promițător potențial de creștere“, se precizează într-o analiză realizată de Philippe & Partners pentru Comisia Europeană. Conform unei estimări a administrației americane pentru Informații în Energie (EIA), există în Europa rezerve recuperabile de circa 17 trilioane de metri cubi de gaze de șist (de aproape trei ori mai mult decât rezervele clasice de gaze naturale).
Libertate energetică
Potențialul de gaze de șist din România nu este, deocamdată, cunoscut. EIA estima existența unor rezerve de 540 de miliarde de metri cubi în Ungaria, Bulgaria și România, dar fără a preciza în ce fel sunt distribuite acestea. Luând în calcul suprafețele și structura geologică a celor trei țări, se poate presupune că între o treime și jumătate din această cantitate (respectiv între 180 și 270 de miliarde de metri cubi) se află pe teritoriul țării noastre.
„Pentru că nu au început explorările propriu-zise, este greu de spus un număr exact. Însă progresul din geologie și din explorările satelitare ne indică existența unor rezerve care nu pot fi trecute cu vederea. Ar trebui să aprobăm efectuarea unor cercetări detaliate, care să ne spună cu mai multă precizie cum stăm“, crede Ionuț Purică, expert independent în energie. Un lucru este sigur: cantitățile estimate ceva mai sus ar acoperi consumul intern de gaze al României pentru 15-20 de ani. Sau nivelul actual al importurilor de gaze pentru nu mai puțin de 40-60 de ani.
Ultimul calcul nu este, cu siguranță, deloc pe placul celor implicați într-un fel sau altul în aceste importuri. „Peste tot unde există opoziție serioasă la gazul de șist există și un lobby puternic al Gazprom, care știe că independența Europei de importurile de gaz din Rusia înseamnă că Moscova își pierde influența“, scria Otilia Nuțu, specialist în energie în cadrul Expert Forum.
Erupție de avantaje
În opinia lui Ionuț Purică, un boom al gazelor de șist ar putea avea și alte efecte pozitive: „Prețul la consumatorul final ar putea scădea și am putea ajunge să exportăm diverse forme de energie. SUA, de pildă, au ajuns să vândă pe piețele externe cărbune și gaze lichefiate“. Nu trebuie uitat impactul asupra mediului: centralele pe bază de gaze naturale au cu 50% mai puține emisii de carbon decât cele moderne pe cărbune și cu 70% mai puține decât centralele tradiționale pe cărbune.
Nu pot fi neglijate nici investițiile care s-ar face în economie: doar explorarea ar putea însemna niște zeci de milioane de euro cheltuite în România, în timp ce, în cazul în care s-ar trece la extracție, ar putea fi vorba de costuri de milioane de euro pentru fiecare puț, de alte multe milioane de euro pentru construcția de stații de procesare și rețele de transport și, nu în ultimul rând, de apariția a numeroase locuri de muncă. În Statele Unite, de pildă, se estimează că industria gazelor de șist susține existența a circa 600.000 de posturi în diverse companii și instituții. Toate acestea duc, desigur, la încasări mai mari la buget, din impozite, taxe, contribuții sociale ori redevențe.
Problema este că avantajele de mai sus nu pot fi obținute dacă nu este depășită opoziția față de explorarea și exploatarea gazelor de șist ale unora dintre concetățenii noștri. Aceștia se tem, de cele mai multe ori fără a avea și argumente clare, că extracția zăcămintelor blocate în straturile de rocă prin procedeul fracturării hidraulice ar putea avea efecte negative pentru mediu. În opinia Otiliei Nuțu, „trebuie să se explice publicului riscurile reale ale exploatării unei resurse, pentru a evita pentru investitori o nouă poveste de tipul Roșia Montană, unde statul nu ia o decizie de mai bine de șase ani, iar publicul a ajuns să deteste ideea exploatării“.
Disputele din jurul ipoteticelor efecte negative ale fracturării hidraulice, încă proaspete în România, se apropie de final în alte zone. În martie, de pildă, un grup de mari organizații ecologiste și cele mai importante companii din domeniul gazelor de șist din Statele Unite au ajuns la un acord privind standardele de mediu pe care trebuie să le respecte acestea din urmă.
Probleme rezolvate
„Environmental Defense Fund, Clean Air Task Force și alte ONG-uri verzi s-au asociat cu Chevron, Shell și alte firme din sectorul energetic pentru a crea Center for Sustainable Shale Development, un organism independent care va stabili reguli și va certifica modul în care companiile respectă aceste reguli. Reglementările sunt încă în lucru, însă rezultatele inițiale ale centrului sunt impresionante, depășind eforturile instituțiilor guvernamentale din domeniu și răspunzând celor mai multe dintre controversele de ordin ecologist din jurul exploatării gazelor de șist“, relatează Washington Post.
Standardele de mediu din SUA prevăd acum că firmele vor recicla lichidele utilizate, vor dezvălui conținutul exact al acestora și nu le vor deversa în cursuri de apă. De asemenea, ele vor cimenta puțurile, vor folosi utilaje cât mai puțin poluante și vor împiedica eliminarea în atmosferă a metanului în timpul operațiunilor de fracturare, acesta urmând să fie colectat și comercializat. Nu în ultimul rând, mediul înconjurător va fi studiat înainte de foraje și va fi strict monitorizat pe perioada exploatării și după aceea, ceea ce va determina companiile să fie mult mai atente, dar, în același timp, va muta dezbaterile pro și contra gazelor de șist de pe teritoriul emoțional pe cel al datelor și faptelor.
Dacă în Statele Unite fracturarea hidraulică se folosește pe scară largă, gazele de șist ajungând să reprezinte cam o treime din impresionanta cantitate de gaze naturale extrasă în 2012, în alte țări ea este încă utilizată numai la exploatarea zăcămintelor clasice. Una dintre acestea este Germania, unde recent s-au făcut pași importanți spre dezvoltarea extracției depozitelor de șist. Ministrul mediului, Peter Altmaier, și ministrul economiei, Philip Rösler, au ajuns la un acord privind acceptarea fracturării hidraulice în afara zonelor de protecție a surselor de apă. „Decizia a fost luată având în vedere posibilele efecte asupra mediului înconjurător, însă oferă, în același timp, numeroase oportunități din punct de vedere energetic“, a explicat Rösler.
Vom asista oare și în România la o înțelegere de tipul celei din Germania? Cel mai probabil da, dacă autoritățile și publicul vor fi convinse că este posibil să asiguri securitatea energetică a României și să atragi investiții moderne fără a pune în pericol mediul înconjurător.
187 trilioane mc. La atât sunt estimate rezervele recuperabile de gaze de șist din cele două Americi, Europa, nordul și sudul Africii, sud-estul Asiei și Australia
