„Aşa cum ne aşteptam, în primul trimestru am înregistrat rezultate solide care au scos în evidenţă încă odată contrastul dintre creşterea robustă de pe pieţele emergente şi economia anemică din Europa”, a declarat Franck Riboud, directorul Danone, citat de Agerpres. În timp ce vânzările pe pieţele emergente au crescut cu 10%, vânzările europene au scăzut cu 5,3%.
Danone a precizat că vânzările de produse alimentare pentru copii au înregistrat o creştere de 17,1%, susţinută de rezultatele bune înregistrate în Asia. Mărcile internaţionale de lapte praf au devenit foarte populare pe piaţa chineză după ce şase copii au decedat din cauza consumului de mărci locale de lapte praf contaminat cu melamină.
Pentru ansamblul anului 2013, Danone mizează în continuare pe o creştere a vânzărilor de cel puţin 5% şi pe o scădere a marjei operaţionale de 0,3% până la 0,5%.
Grupul Danone, prezent în 120 de ţări, este unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi a alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul Danone a înregistrat în 2012 vânzări de peste 20 miliarde euro.
Danone România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs (printre care Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună).