Există „vreo 12 companii” care vor să cumpere caietul de sarcini pentru privatizarea CFR Marfă, potrivit lui Relu Fenechiu, ministrului Transporturilor.
Şeful Guvernului, Victor Ponta, l-a atenţionat pe ministrul Transporturilor să ia măsuri ca să împiedice implicarea celor „care şi-au bătut joc de Oltchim în toamnă”. Premierul i-a mai cerut şi „transparenţă maximă” în derularea procedurii.
„Am încredere în compania care asigură consultanţă şi condiţiile impuse de pentru această procedură sunt atât de dure, încât nu-şi mai poate permite niciunul din cei care au fost astă toamnă la Oltchim. Ca drept dovadă, toţi cei care s-au înscris până acum chiar sunt reprezentanţi ale unor companii foarte puternice din Europa”, a declarat Fenechiu.
Premierul i-a cerut să rezolve „foarte repede” şi situaţia de la CFR Infrastructură şi să numească management privat performant.
Sursa: Agerpres