Parlamentul European (PE) a refuzat marţi să intervină pe piaţa europeană a cotelor de dioxid de carbon (CO2) pentru a nu penaliza industria deja afectată de recesiune, dar acesta decizie poate fi un obstacol în faţa ambiţiosului plan european de luptă împotriva încălzirii climatice, relatează AFP.
Contrar opiniei Comisiei Europene, PE a respins amânarea scoaterii la licitaţie a 900 de milioane de permise excedentare pentru emisia de CO2, din totalul de 8,5 miliarde puse în vânzare pe ansamblul UE pentru intervalul 2013-2020.
Decizia a fost salutată de mediul de afaceri din industrie şi a determinat scăderea cu 3 euro a preţului tonei de CO2 pe piaţa certificatelor pentru emisia de gaze cu efect de seră, Emission Trading Scheme (ETS), ceea ce va reduce fondurile europene destinate planului de acţiune pentru combaterea procesului de încălzire climatică. Acest plan, adoptat în anul 2008 se bazează pe finanţarea obţinută în urma vânzării acestor permise cu 24 de euro pe tona de CO2.
Comisia Europeană a propus să fie amânată scoaterea de noi certificate pentru emisii de gaze cu efect de seră, ETS – de care industria are nevoie pentru a putea elibera CO2 în atmosferă – din intervalul 2013-2020 pentru a echilibra cererea şi oferta şi pentru a reduce volatilitatea preţurilor acestor titluri.
Industria europeană, care s-a împotrivit acestei propuneri a Comisiei, a găsit un susţinător în grupul Partidului Popular European (PPE), care în PE deţine o treime din cele 754 de locuri.
Comisarul european pentru acţiune climatică Connie Hedegaard, a declarat, după decizia PE, că iniţiativa Comisiei va fi retrimisă comisiei de mediu a PE şi că se va examina măsurile ce trebuie luate în contextul votului de marţi. ‘Această amânare ar fi permis dublarea preţului tonei de CO2’, explică ea. ‘Dreptul de a polua aerul trebuie să aibă un preţ. Pentru aceasta trebuie rărite permisele’, a explicat comisarul european.
Sursa: Agerpres