De la pierderi de 2,8 mil. lei (0,65 mil. euro) în primul trimestru din 2012, Cocor SA, compania care deţine centrul comercial cu acelaşi nume din centrul Capitalei, a revenit pe profit şi, pentru aceeaşi perioadă a acestui an, raportează un profit brut de aproape 2,1 mil. lei (0,47 mil. euro).
Vânzările companiei au urcat în primul trimestru al anului cu 13,4%, la 3,2 mil. lei, iar veniturile au avansat cu 75%, la 7,4 mil. lei (1,67 mil. euro). Altfel spus, profitul s-a datorat în special vânzării unor active, şi nu avansului afacerilor.
Ca o paranteză, Cocor a vândut, în august 2013, un spatiu comercial de 196 mp, situat pe Bulevardul Unirii, cu aproape 3,98 milioane de euro, adică la un preţ record de circa 20.348 euro/mp.
Cocor este în negocieri şi pentru vânzarea celorlalte spaţii comerciale aflate pe lista aprobată de acţionari. Societatea vrea să îşi achite astfel un credit luat în 2008 de la BCR – în valoare de 18 mil euro pentru modernizarea centrului comercial Cocor -, şi pentru care instutuţia bancară îi ameninţă cu executarea silită.
Conform ultimei reevaluări, la 31 decembrie 2011, Cocor SA deţinea în Bucureşti mai multe terenuri şi un magazin, a căror valoare totală se ridică la peste 16.4 milioane de lei (aproximativ 3,6 milioane de euro). De asemenea, cele 8 clădiri ale companiei din capitală şi spaţiul comercial din Iaşi valorează peste 80,6 milioane de lei (aproximativ 18 milioane de euro).
La acestea se adaugă acţiunile pe care Cocor le deţine atât la companiile din grup cât şi la alte societăţi. La 31 martie anul curent, Cocor deţinea 69,1% din acţiunile Cocor Turism SA, la o valoare nominală de 584.540 lei, 69,8% din acţiunile Comturist SA, la o valoare nominală de 295.317 lei şi 100% din acţiunile Cocor SPA, a căror valoare nominală se cifrează la 1.000 de lei. În total, acţiuni cu o valoare nominală de peste 880.800 de lei. Totodată, Cocor SA este acţionară la Agri Real SA (0,35%), Winmark Big SA (0,21%) şi Romarta SA, valoarea totală de deţinere a acestor acţiuni cifrându-se la 68.256 de lei. Nu în ultimul rând, Cocor SA a investit pe termen scurt la SCDM Unirea Bucur Obor şi Semrom Oltenia. În total, în jur de 177.900 de lei ca valoare de deţinere.
Magazinul Cocor s-a redeschis în octombrie 2010 în urma unei investiţii de 24,5 milioane euro, cu o parcare de 200 locuri şi o suprafaţă comercială de 10.000 mp în care sunt gazduite branduri româneşti şi internaţionale. Pentru că nu a găsit chiriaşi pentru tot spaţiul disponibil, Cocor a înregistrat, anul trecut, venituri sub previziuni.
Mai departe, conducerea Cocor se aşteaptă să încheie 2013 cu o pierdere de 2,83 mil. lei, de cinci ori mai mică faţă de rezultatul consemnat în 2012.
Acționarii principali ai Cocor sunt SIF Muntenia cu 10%, Liviu Ursan – 14,83%, Daniel Stoica – 14,65% din acțiuni, SIF Transilvania – 10,24%, Aurel Beșliu și Turnover ABC – 16% și fondul de investiții Broadhurst Investments – 13,32%.