Expansiunea românească a marilor retaileri internaţionali de îmbrăcăminte continuă şi în 2013. Printre cei pe care criza nu i-a afectat major sunt şi germanii de la Takko Fashion, care ianugurează, mâine, la Galaţi, cel de-al 64-lea magazin de pe piaţa locală. La sfârșitul lui 2013, retailerul va avea cu opt magazine în plus.
Planurile nemților, prezenți pe piața locală din 2007, vizează acum ”şi localitățile mai mici, cu potențial economic mediu”, precizează Cosmin Ulmean, Managing Director al filialei locale a retailerului german de îmbrăcăminte Takko Fashion. Până acum, au fost deschise magazine în Slobozia, Deva sau Tecuci, toate cu mai puțin de 70.000 de locuitori.
Planul final: 100 de magazine. În cât timp? „În funcţie de spaţiile pe care le găsim (…) nu se mai poate pune problema unei dezvoltari explozive a pietei de mall-uri si centre comeciale”, explică Ulmean.
Atuurile nemţilor – şi odată cu ei şi ale celorlalte lanţuri internaţionale de modă, precum H&M, C&A, Inditex, New Yorker, Camaïeu, New Look sau Lc Waikiki – sunt uşor de identificat. E vorba de forța financiară – care le permite să facă investiții și pe timp de criză, oferta mare de pe rafturi și prețurile accesibile.
Afacerile Takko Fashion au ajuns, în 2011, la circa 24 de milioane de euro, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe.
Mai departe, retailerii se așteaptă ca piața discounterilor să crească. Mai mult, pe piață pare să mai fie loc pentru noi jucători – circulă zonuri că se pregătesc să-şi facă intrarea în ţară şi britanicii de la Primark, care ar urma să vină în locul celor de la Kiabi. (Politica preţurilor mici nu mai poate fi un argument suficient pentru vânzări mari, chiar dacă, în criză, se presupune că înclinaţia bruscă a românilor spre economisire ar încuraja dezvoltarea lanţurilor orientate către preţurile mici. Două exemple concrete: francezii de la Kiabi şi grecii de la Sprider – lanţuri cu politică de discount -, au plecat din România).
În România se vinde anual modă de un miliard de euro – aici intrând deopotrivă îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii livrate de producători și retaileri, fie ei români sau străini. În această estimare nu sunt luați în calcul „lohniști“ – cei care produc, sub contract, pentru branduri internaționale.