Populaţia unor ţări stagnează sau deja se diminuează, în special cea a Germaniei. Acest lucru va reduce posibilitatea de economisire şi potenţialul de creştere economică. Oamenii vor lucra până la vârste tot mai înaintate şi, prin urmare, vor fi mai puţin productivi, cu efecte negative asupra standardelor de viaţă.
Iar rândurile pensionarilor se înmulţesc. Acest lucru va ameninţa finanţarea pensiilor şi a sistemului de sănătate. În cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, fiecare pensionar este susţinut în prezent în medie de patru persoane active. Până în 2050, acest raport va fi de 2 la 1, conform proiecţiilor ONU şi UE.

Letonia, care îşi doreşte să devină membră a zonei euro în 2014, este un exemplu extrem al acestor direcţii. Până în 2060, vor exista patru letoni activi pentru fiecare trei persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult.

Din cauza emigraţiei şi a ratei scăzute a fertilităţii, populaţia acestui stat baltic a scăzut cu 14% (340.000 de persoane), între 2000 şi 2011, stârnind îngrijorări privind o ameninţare existenţială la adresa ţării.
”Nu vreau să fac declaraţii apocaliptice. Sper că ţara se va descurca. Însă semnalul de alarmă a fost tras”, a spus Mihail Hazans, un profesor de economie la Universitatea din Letonia şi specialist în demografie. Numeroase ţări europene majorează vârsta de pensionare. ‘În contextul îmbătrânirii populaţiei şi al poverii pensiilor şi asistenţei sociale, rata de creştere va fi mai redusă. Dacă nu facem nimic azi, viitorul va fi mult mai dificil’, a spus Martins Kazaks, economist şef al Swedbank de la Riga.
Este suficient ca cei care iau deciziile să se uite la Japonia, care are o rată redusă de creştere, pentru a vedea impactul economic al declinului demografic şi al îmbătrânirii. ”Europa este noua Japonie”, a declarat Douglas Roberts, economist al Standard Life din Edinburgh.
Economiştii susţin că, în afară de a aşeza sistemele de pensii pe baze mai solide, alte politici prioritare ar trebui să fie investiţiile în educaţie şi pregătire, astfel încât lucrătorii să fie mai productivi. De asemenea, ar trebui extinse posibilităţile de îngrijire a copiilor pentru a permite unui număr mai mare de femei să intre sau să rămână pe piaţa muncii.
Găsirea mijloacelor de împărţire a costurilor îmbătrânirii are potenţiale efecte politice negative, amplificând un conflict între pensionarii răsfăţaţi şi generaţiile tinere care sunt suprataxate şi nevoite să lucreze tot mai mult. George Magnus, consilier economic în cadrul băncii elveţiene UBS de la Londra, a spus că fenomenul este de înţeles din cauza faptului că, în criza din zona euro, atenţia a fost axată pe sustenabilitatea asistenţei sociale pe termen scurt.
”Însă în spatele acestui lucru există o problemă structurală, care este de fapt despre modelul social şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor faţă de stat. Vom fi nevoiţi să avem această dezbatere”, a spus Magnus, autor al cărţii ”The Age of Aging” (Epoca îmbătrânirii).
Edward Hugh, economist din Barcelona, este de acord că, la bază, criza datoriilor suverane care afectează lumea dezvoltată este despre cum pot fi respectate obligaţiile implicite pentru generaţiile în vârstă: aşteptările privind nivelurile viitoare ale asistenţei de sănătate şi ale pensiilor s-ar putea dovedi prea optimiste.
Hugh este extrem de critic la adresa decidenţilor din Europa şi din cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru că au neglijat impactul schimbării demografice. ”În absenţa politicilor care recunosc că aceste chestiuni există şi care, apoi, să le trateze, nimic din analizele privind sustenabilitatea – datorie, sectorul financiar sau orice – nu merită osteneala”, a spus el.
Portugalia, lovită de recesiune, ilustrează de asemenea cercul economic şi fiscal vicios în care, potrivit lui Hugh, s-ar afla ţările de la periferia zonei euro ca rezultat al evoluţiilor demografice. Rata natalităţii în Portugalia, care a fost de 1,32 anul trecut, a fost sub rata de înlocuire de 2,1 – numărul de copii pe care fiecare femeie trebuie să-i nască pentru a menţine actualele niveluri ale populaţiei – de la începutul anilor 1980.
În 2012, s-au născut numai 90.000 de copii, cel mai mic număr din ultimul secol, în contextul temerilor economice ale cuplurilor. Până în 2050, Portugalia ar urma să aibă mai multe persoane de 60 de ani şi peste decât orice alt stat membru al UE – 40% din populaţie, comparativ cu 24% în prezent.
În plus, circa 100.000-120.000 de portughezi, adică un procent din populaţie, emigrează în fiecare an pentru a căuta locuri de muncă mai bine plătite, reducând baza de taxare şi adâncind problemele de finanţare a asistenţei sociale. ”Una din cele mai mari probleme pe care le avem este menţinerea angajaţilor”, a declarat Joao Carlos Costa, manager general al Arpial, companie metalurgică din Lisabona.
Jose Cesario, secretar de stat pentru comunităţile portugheze din străinătate, vede latura pozitivă a exodului de talente şi forţă de muncă. Emigranţii au obţinut abilităţi valoroase şi au trimis înapoi în ţară circa 2,7 miliarde de euro în 2012. Membrii influenţi ai diasporei portugheze, formată din circa 5 milioane de persoane, pot acţiona şi ca ‘ambasadori’ ai ţării, a spus Cesario într-un interviu.

Însă el a recunoscut că atât Elveţia cât şi Luxemburg i-au cerut să reducă fluxul emigraţional. ”Este peştele care îşi muşcă propria coadă”, a spus Cesario, folosind un proverb portughez.
Aceeaşi situaţie este şi cu Letonia. ”Este o mare provocare pentru Letonia, deopotrivă pentru economie şi pentru societate’, a declarat, pentru Reuters, premierul Valdis Dombrovskis. ‘Lucrurile asupra cărora trebuie să ne concentrăm acum sunt creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, astfel încât oamenii să aibă perspective aici, în Letonia, şi, prin urmare, să nu fie nevoiţi să plece”, a spus el.
Guvernul speră de asemenea ca până în 2030 să atragă înapoi 100.000 de emigranţi, echivalentul unei treimi din totalul persoanelor care au plecat de la începutul anilor 2000. Dat fiind faptul că Letonia este una din cele mai sărace ţări din UE, acest lucru nu va fi uşor. ‘Nu ne aşteptăm ca oamenii să-şi facă bagajele, iar luni să fie aici’, a spus Dace Acule, cercetător de politici publice la Riga, care a lucrat la un pachet de propuneri de stimulente.
Profesorul Hazans de la Universitatea din Letonia a spus că cel mult 20% dintre emigranţii recenţi s-ar putea întoarce. În plus, analizele sale arată că procentul celor care nu au niciun gând de a părăsi Letonia a scăzut la un sfert, de la o treime în 2010.
La fel ca în Portugalia, cercul economic vicios devine greu de rupt. ‘Emigraţia transmite un semnal negativ investitorilor străini. Transmite de asemenea un semnal negativ pentru iniţiativele interne de afaceri. Te gândeşti la cât de mulţi potenţiali clienţi vei avea’, a spus Hazans. Efectul psihologic al emigraţiei masive, care acoperă două treimi din declinul demografic al Letoniei începând din 2000, este la fel de puternic ca daunele economice. Rata fertilităţii la femei a scăzut la 1,1, fiind una din cele mai scăzute din lume.
Cercetătorul Dace Acule a vorbit de o ‘tristeţe demografică’ a unei ţări unde majoritatea cetăţenilor au o rudă care lucrează în străinătate. ”Senzaţia de amărăciune este în continuare extrem de prezentă. De ce? O senzaţie că, din moment ce toată lumea părăseşte barca, înseamnă că barca se scufundă. Sau, dacă barca este pe linia de plutire şi ceilalţi pleacă, eu de să rămân?’, a adăugat Hazans.
Pentru Letonia, imperativul este să-şi susţină relansarea din recesiunea profundă din 2008-2009, când producţia a scăzut cu 20% în contextul în care guvernul a optat pentru austeritate.
Indiferent că e vorba de Letonia sau Portugalia – sau de ţări est-europene precum Bulgaria şi România -, numai un număr mai mare de locuri de muncă şi mai bine plătite va putea opri plecarea oamenilor şi, posibil, îmbunătăţi perspectivele demografice pe termen lung.
”Dacă ai şansa să trăieşti şi să locuieşti normal în ţara ta, este un lux. Este un lux să poţi să rămâi”, a spus Dace Beinare, consilier în cadrul SOS Children’s Villages, o organizaţie nonguvernamentală din Riga. (Sursa: Agerpres)