Potrivit unor surse, banca centrală a Ciprului a aprobat ca Marfin Bank să preia depozitele, lichiditatea şi creditele de retail ale Bank of Cyprus România, informează Mediafax, fără a exista vreo confirmare în acest sens. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, spune că nu avem nicio ştire în acest sens, totul fiind pe surse, „de la uşa băncii”, iar un comunicat oficial am putea avea în câteva ore.
„Nu avem nicio ştire. E ceva pe surse. Mai e o zi. Când se va lua o decizie finală o să vedem şi un comunicat. Acum e ceva de la uşa băncii. Noi ştim ceva, dar nu vrem să îi irităm pe cei care au depus eforturi deosebite în această chestiune. Poate vorbim oficial peste câteva ore”, a declarat pentru Capital Adrian Vasilescu.
Potrivit Mediafax, cei peste 1.000 de deponenţii vor avea acces la conturi începând de săptămâna viitoare. Forma finală a tranzacţiei presupune şi preluarea creditelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii.
"Creditele au fost selectate să aibă un serviciu al datoriei foarte bun. Au lucrat la selecţie funcţionari bancari din băncile care au dorit să preia Bank of Cyprus şi care au avut şi înainte acces la camera de date", au declarat pentru Mediafax surse bancare.
Mai mult de jumătate din depozitele cifrate la circa 90 de milioane de euro au fost acoperite cu lichiditate şi doar o parte cu credite.
Marfin România va fi capitalizată de către Cipru cu 20 de milioane de euro.
Este interesant faptul cum până acum s-a păstrat tăcerea cu privire la Marfin Bank,al cărei acţionar majoritar Laiki Bank a intrat în lichidare, iar depozitele probabil că s-au retras semnificativ. Din ce surse? Poate o să aflăm în curând. Vedem deocamdată că Ciprul va capitalize Marfin Bank cu 20 milioane de euro, potrivit Mediafax.