În primele trei luni ale acestui an, Fondul a câştigat 219 miliarde de coroane (28,7 miliarde de euro), echivalentul unui randament de 5,4%, valoarea totală a activelor ajungând la 4.182 miliarde de coroane (548,1 miliarde de euro) la finele lunii martie. În timp ce acţiunile (care reprezintă 62,4% din investiţiile fondului) au avut un randament de 8,3%, obligaţiunile (36,7% din investiţiile fondului) au avut un randament de 1,1% iar investiţiile în imobiliare au pierdut 0,3%.
„Performanţa pozitivă reflectă creşterea solidă a pieţelor bursiere, în special în lunile ianuarie şi februarie”, a declarat Yngve Slyngstad, directorul Norges Bank Investment Management, divizie de management de active a Băncii centrale a Norvegiei. „În rândul marilor pieţe bursiere, SUA şi Japonia au avut cele mai mari contribuţii”, a adăugat Slyngstad.
Pieţele bursiere au crescut în ultimele luni pe măsură ce băncile centrale din Europa, SUA şi Japonia au semnalat că sunt dispuse să adopte noi măsuri de stimulare a creşterii economice. Factorii de decizie de la Washington şi Tokyo au injectat mai mulţi bani în sistemele financiare prin achiziţia de obligaţiuni în timp ce BCE a anunţat că este gata să implementeze măsuri similare.
Acest fond care investeşte veniturile din petrol ale Norvegiei a avut în 2012 al doilea an din istoria sa, înregistrând un randament anual de 447 de miliarde de coroane norvegiene (78,7 miliarde de dolari), în creştere cu 13,4%. Fondul deţine acţiuni la 1,2% din companiile listate din întreaga lume, inclusiv grupul elveţian de produse alimentare Nestle şi compania petrolieră Royal Dutch Shell. Activele fondului sunt echivalente cu 140.000 de dolari pentru fiecare din cei cinci milioane de cetăţeni ai Norvegiei. Analiştii se aşteaptă ca acest fond să ajungă la 1.100 miliarde de dolari până în 2020.
Sursa: Agerpres