Ce costuri fiscale au avut scandalurile alimentare

Industria alimentară din România a fost afectată în ultimul timp de numeroase scandaluri în ceea ce privește calitatea şi siguranța produselor alimentare. Impactul imediat a fost, aproape de fiecare dată, schimbarea comportamentului de consum și ample acțiuni de retragere a produselor vizate de pe piață. Despre consecințele financiare și fiscale, s-a discutat însă prea puţin

La nivel economic, scandalurile alimentare au avut consecințe semnificative în unele situații. Spre exemplu, exporturile de carne de cal ale României practic au dispărut, iar cele de carne de vită au scăzut dramatic, afectând balanţa comercială a ţării. Mai mult, amploarea scandalului a determinat modificarea comportamentului consumatorului, în sensul reorientării acestuia către carnea de pasăre. 

În ultima perioadă, titlurile din mass-media au îndreptat atenţia către producătorii de lapte şi produse lactate. Faptul că o toxină produsă de sporii unei ciuperci – aflatoxina – a infestat laptele fermierilor români şi, implicit, produsele lactate a condus la o scădere importantă a consumului de lapte.
În astfel de cazuri, companiile înregistrează pierderi cauzate de distrugerea produselor alimentare suspecte a fi periculoase pentru sănătatea umană. Mai mult, rigorile unei asemenea situaţii impun efectuarea unui număr crescut de controale şi analize, ceea ce se traduce prin creşterea cheltuielilor. Pentru producătorii de lactate, de exemplu, măsurile suplimentare de verificare a laptelui au atras costuri ridicate pentru analize sau achiziţionarea aparatelor de testare, ceea ce a dus la costuri operaţionale mai ridicate.

Aşadar, pierderilor provocate de retragerea și distrugerea produselor alimentare li se adaugă, în primă instanță, scăderea vânzărilor și creşterea costurilor. Mai puțin cunoscute, dar la fel de importante, sunt costurile fiscale, ce pot avea un puternic impact asupra profitabilităţii producătorilor. Principalele implicaţii fiscale în urma unui scandal alimentar se referă la deductibilitatea cheltuielilor luate în considerare la determinarea impozitului pe profit şi ajustarea dreptului de deducere (impact direct 16%) a TVA (24%). Prevederile Codului fiscal sunt destul de restrictive în ceea ce priveşte cheltuielile ce pot fi deduse la calculul impozitului pe profit în cazul pierderilor de stocuri. Astfel, companiile trebuie să analizeze în amănunt cauzele ce au condus la înregistrarea unei pierderi de stoc. Dacă ne aflăm în situaţia fericită a pierderilor tehnologice, a perisabilităţilor sau a pierderilor imputabile ori acoperite de o poliţă de asigurare, cheltuielile aferente pot fi considerate deductibile. Totuşi, pierderile tehnologice se referă strict la diminuările aferente procesului de producţie şi nu includ materia primă deteriorată, degradată sau constatată lipsă din gestiune ori distrusă ca urmare a expirării cauzate de aceste scandaluri. În ceea ce priveşte perisabilităţile (pierderi de materie primă sau produs finit descoperite la depozitare, transport sau comercializare), acestea trebuie să fie rezultatul unor cauze naturale (uscare, evaporare, îngheţare, topire, oxidare etc.). Nici în acest caz companiile nu pot beneficia de deducere aferentă pierderilor rezultate în urma evenimentelor mai sus menţionate.

Ce se poate deduce

Cum astfel de pierderi sunt inerente unei afaceri şi reprezintă cheltuieli efectuate cu scopul obţinerii de venituri impozabile, ne punem întrebarea dacă producătorii nu îşi pot asuma deducerea în baza regulii generale de deductibilitate – cheltuieli deductibile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Este cu atât mai relevantă această judecată, cu cât, în cazul deductibilităţii TVA, în anumite condiţii, se poate obţine deducerea taxei. Astfel, există o diferenţă de tratament între deductibilitatea TVA şi a cheltuielii înregistrate cu aceste pierderi, deşi, în substanţă, faptul generator este acelaşi. Autorităţile fiscale se pot inspira din practica altor jurisdicţii din cadrul UE care demonstrează o abordare îndreptată către contribuabil şi care acordă dreptul de deducere pentru cheltuielile ce pot fi justificate a fi inerente afacerii şi determinate de cauze obiective ce nu ar fi putut fi prevăzute sau evitate. O astfel de abordare se pare a fi transmisă şi prin intermediul principiului general enunțat de Codul fiscal (cheltuieli deductibile dacă sunt efectuate cu scopul generării veniturilor impozabile), dar care în practică deseori nu este avută în vedere.

În concluzie, producătorii din industria alimentară trebuie să realizeze o analiză amănunţită a impactului fiscal determinat de aceste pierderi şi a situaţiilor în care pot solicita deductibilitatea cheltuielilor şi a TVA-ului aferent, pentru a anticipa cazurile în care se poate susţine un tratament fiscal favorabil. Din experiența noastră, deductibilitatea acestor cheltuieli în anumite situații poate fi justificată și, din acest motiv, considerăm că analiza menționată mai sus poate conduce la reducerea costurilor determinate de aceste evenimente.

Camelia Malahov, Manager, Deloitte Tax

Mona Mircescu, Consultant, Deloitte Tax