Folosirea bicarbonatului de sodiu pentru mici în industria cărnii din România pare acceptabilă, dar procedurile de autorizare trebuie urmate, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor.
Atunci cînd este esenţială folosirea unor aditivi interzişi în industria cărnii, sunt posibile derogări, dar fiecare situaţie este analizată individual – a precizat ieri oficialul european. O reprezentantă a Ministerului român al Agriculturii a prezentat acum două zile reţeta de mici la reuniunea Grupului de lucru pentru aditivii alimentari şi este aşteptată o decizie definitivă.