Turismul este crucial pentru Dubai al cărui PIB a fost în 2012 de 90 de miliarde de dolari. Anul trecut, cele 80.500 de camere aparțindând unui număr de 599 de hoteluri au înregistrat un grad mediu de ocupare de 78%, în condițiile în care turiștii au fost cu 9,3% mai mulți ca în 2011, adică 10.16 milioane, după cum arată datele departamentului de turism și marketing commercial (DTCM) al emiratului. Directorul general al instituției a declarat pentru Reuters că Dubai va avea mai mult de 160.000 de camere de hotel până la finalul decadei și va atrage 20 de milioane de turiști.
Construcțiile de hoteluri nu vor reprezenta ințiative ale guvernului, ci ale investitorilor privați. Chiar și așa, autorităților vor sprijini industria printr-o infrastructură bună, promovare în afara emiratului, facilitarea vizelor pentru turiști și extinderea rutelor companiilor aeriene deținute de către stat. În luna martie, aeroportul din Dubai a avut un trafic de 5,85 milioane de pasageri, cu 20,6% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Există și un plan de investiții ce prevede extinderea aeroportului, bugetul alocat în acest sens fiind de 7,8 miliarde de dolari. Nu se exclude nici mutarea traficului pe un aeroport mai mare.
În ceea ce privește unitățile de cazare, Dubai este cunoscut mai degrabă pentru hotelurile sale de 5 stele decât pentru hoteluri cu buget redus, însă acestea din urmă au început să apară în ultimii ani în peisajul emiratului. În prezent, un turist stă în medie 3,76 de nopți în Dubai, iar veniturile hotelierilor s-au ridicat în 2012 la 5,13 miliarde de dolari.
Arabia Saudită, India și Rusia vor fi țările care vor contribui cel mai mult la creșterea numărului de turiști. Nici România nu este o piață de neglijat pentru Dubai. Anul acesta se estimează că aproximativ 50.000 de români vor ajunge pe plaiurile arabe, iar principalele companii aeriene își dispută clienții pe cursele către acest emirat. Tarom și Fly Dubai operează deja zboruri directe către Emiratele Unite, iar din toamnă, Wizz Air va începe cursele către aceeași destinație. Mai mult, s-a format deja un nucleu de turiști care la început de an ocupă charterele puse la dispoziție de către turoperatori, pentru a putea face shopping la Dubai.
Dubai țintește triplarea veniturilor din turism până în 2020. Ce rol joacă românii în acest plan
4 mai 2013, 22:40
Ultima modificare în 5 mai 2013, 01:40
Nou pe harta turismului mondial, emiratul Dubai are în vedere triplarea veniturilor din această industrie, mai exact creșterea lor la 300 de miliarde de dirhami, adică 82 de miliarde de dolari, până în 2020. Acest lucru se va întampla prin dublarea capacității de cazare, după cum afirmă oficialii emiratului, citați de Reuters.
Etichete: companii aeriene,
dubai,
emirates,
hoteluri,
tarom,
turism,
turisti,
venituri
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook