Sumele plătite anul trecut pentru întreg programul de acordare a venitului minim garantat (ajutorul social, contribuţii pentru asigurările de sănătate şi asigurarea obligatorie a locuinţelor) au fost de 440,726 milioane lei, mai mari cu 30,28 milioane lei (7,4%) decât în 2011, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia, cerere care se înregistrează la primarul localităţii sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti.
Valoarea ajutorului social lunar se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. În 2012, valoarea medie lunară calculată la nivel naţional a ajutorului social acordat a fost de 179,1 lei/familie beneficiară, respectiv 73,1 lei/persoană dintr-o familie beneficiară
Tot anul trecut, au fost plătite, în medie, 192.713 ajutoare, mai mult cu 6.009 ajutoare (3,2%) comparativ cu anul anterior. Judeţele cu cel mai mare număr de familii beneficiare de venit minim garantat au fost: Dâmboviţa (6.702), Argeş (6.753), Bacău (7.498), Teleorman (7.667), Galaţi (7.916), Vaslui (8.365), Buzău (8.639) şi Dolj
(12.765 familii).
Potrivit sursei citate, aproximativ trei sferturi din totalul familiilor beneficiare (75,5%) aveau domiciliul în mediul rural, iar judeţele care au înregistrat cele mai mari ponderi ale mediului rural în totalul familiilor beneficiare (peste 90%) au fost: Bistriţa-Năsăud, Vrancea, Sălaj şi Dolj (ultimul cu 91,6%).
Cele mai mari ponderi ale mediului urban (peste 55%) s-au înregistrat în judeţele: Hunedoara, Suceava, Covasna, Tulcea şi Constanţa (ultimul cu 80,6%).
În anul 2012, din totalul de 193.020 ajutoare transmise spre plată, 75.872 s-au adresat către persoane singure. Ponderea acestora în total a fost de 39,3%, la fel ca în anul anterior. Cea mai mare parte din persoanele beneficiare se aflau în familii formate din patru persoane (22,4%).
Ponderea familiilor formate din patru sau mai multe persoane în total familii beneficiare a fost de 26% la nivel naţional. Judeţele care au avut o pondere de peste 30% au fost: Harghita, Sibiu, Satu Mare, Vaslui, Bihor, Sălaj, Iaşi, Braşov, Mureş, şi Covasna, ultimul cu valoarea cea mai mare, de 38,3%.
Suma de 414,292 milioane lei, achitată în 2012, a fost mai mare cu 27,261 milioane lei (7%) decât cea din anul anterior, datorită creşterii numărului de familii beneficiare, aşa cum s-a menţionat anterior. De asemenea, a avut loc o creştere a sumelor medii lunare plătite/familie beneficiară, de la 173 lei la 179 lei.
Pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat, în anul 2012, au fost cheltuiţi 22,934 milioane lei, cu 2,883 milioane lei mai mult decât în anul anterior, fiind înregistrată, de asemenea, şi o creştere însemnată a numărului de beneficiari, cu 5,5%.
Pentru plata asigurării obligatorii a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren, inundaţiilor, anul trecut s-au cheltuit 3,499 milioane lei pentru 56.859 familii beneficiare de venit minim garantat.
Familiile beneficiare de venit minim garantat pot primi ajutoare pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de înmormântare, acordat de către autorităţile publice locale. În anul 2012 s-au acordat 2.686 ajutoare de înmormântare, sumele plătite fiind de 1.447.709 lei.
Sursa: Agerpres