Tribunalul Arbitral nu a acordat reclamantului nicio despăgubire, precizează MFP.
Potrivit Hotărârii arbitrale pronunţate, a fost respinsă atât cererea pentru daune materiale, în valoare de 139,385 milioane de dolari, cât şi cererea de daune morale, în valoare de 46 milioane dolari.

Tribunalul arbitral a ajuns la concluzia că dovezile prezentate de reclamant nu susţin cerea pentru constatarea unei campanii de hărţuire organizate de statul român, se arată în comunicatul Ministerului Finanţelor.

De asemenea, potrivit sursei citate, autorităţile fiscale nu au acţionat într-o manieră opresivă împotriva S.C. Rompetrol Rafinare S.A. Constanţa, nici dacă se are în vedere o apreciere absolută, nici prin comparaţie cu alte societăţi comerciale.

Potrivit comunicatului, tribunalul arbitral a constatat o încălcare limitată a tratamentului echitabil ce trebuia aplicat investitorului străin în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului privind modul de comportament al procurorilor. Deşi nu s-a reţinut că un anume act individual din cele efectuate de procurori ar fi încălcat, prin el însuşi, Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, Tribunalul Arbitral a considerat că procurorii ar fi trebuit să aibă în vedere protejarea interesului investitorului străin şi să ia măsurile necesare pentru a evita, minimiza sau atenua posibilitatea de a se aduce daune acestui investitor. Tribunalul Arbitral a reţinut însă că reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a acestor acţiuni ale procurorilor. În consecinţă, Tribunalul Arbitral nu a acordat reclamantului nicio despăgubire.
În data de 20 decembrie 2005, Secretariatul General al Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (CIRDI) a primit cererea de arbitraj formulată de The Rompetrol Group N.V., persoană juridică înregistrată în Regatul Ţărilor de Jos (Olanda), împotriva României. În motivarea cererii de arbitraj, se susţinea că The Rompetrol Group N.V. şi managementul său au fost ţinta unei hărţuiri din partea autorităţilor publice române, devenind victimele unui tratament ostil, discriminatoriu şi arbitrar din partea unor persoane publice (oficiale) şi instituţii publice din România, motiv pentru care investiţia sa în sectorul petrolier din România ar fi fost grav afectată. Reclamanta a invocat încălcarea de către România a prevederilor Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, ratificat prin Legea nr.114/1994, sens în care a solicitat despăgubiri materiale în valoare de 139,385 milioane dolari şi despăgubiri morale în cuantum de 46 milioane dolari.

Decizia Rompetrol de la momentul respectiv a fost determinată de faptul că, la începutul lunii decembrie a anului 2005, Guvernul a respins cererile de despăgubire formulate de TRG cu privire la pierderile înregistrate ”ca urmare a permanentei hărţuiri judiciare şi administrative la care a fost supusă atât compania, cât şi unii dintre directorii acesteia, de instituţiile de stat şi de reprezentanţii procuraturii, pe parcursul ultimilor doi ani”. La momentul acela, TRG susţinea că ”a înregistrat serioase pierderi financiare, estimate în prezent la peste 100 milioane dolari şi că atât investigaţiile cât şi acuzele aduse sunt nefondate şi au la bază motivaţii politice”.

România a aderat la Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, prin Decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. Ca urmare a acestei aderări, România a acceptat ca diferendele de ordin juridic între un stat contractant (o anumită colectivitate publică sau un anume organism dependent de acesta) şi persoana unui alt stat contractant, care sunt în relaţie directă cu o investiţie, să fie supuse competenţei Curţii de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.