Compania E.ON a înregistrat pierderi de un milion de KWh în primele patru luni ale acestui an, din cauza fraudării contoarelor de energie electrică şi gaze naturale în judeţele din Moldova, potrivit unui comunicat de presă.
Specialiştii E.ON au identificat, de la începutul anului, aproximativ 240 de intervenţii în scop de fraudă la contoare de energie electrică şi gaze naturale în judeţele din Moldova. În Bacău, Neamţ şi Iaşi au fost descoperite cele mai multe cazuri de modificare a aparatelor de măsură pentru înregistrarea unui consum de energie electrică/gaze naturale mai mic decât cel real.
În judeţele Suceava, Botoşani şi Vaslui au fost identificate astfel de situaţii doar la contoarele de energie electrică. Aceste cazuri au fost descoperite atât în urma verificărilor realizate la instalaţiile de distribuţie de către personalul specializat, cât şi în urma sesizărilor primite de la clienţi. E.ON atrage, totodată, atenţia că intervenţiile neautorizate şi utilizarea unor instalaţii improvizate pot provoca oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante.
Potrivit comunicatului, aproximativ 20 de persoane din zona Moldovei au fost condamnate în ultimul an la închisoare pentru furt de energie electrică.