Compania finlandeză Nokia a lansat joi un nou model de telefon mobil inteligent cu ecran tactil şi o cameră de 3,2 megapixeli, Asha 501, evaluat la aproximativ 99 dolari, care va fi vândut în special pe pieţele emergente, transmit Dow Jones Newswires şi Reuters.
Telefonul cântăreşte 98 de grame, memoria internă este de 4 GB şi poate fi extinsă până la 32 GB. Modelele au diferite culori: roşu, verde, galben şi alb.
Gama de telefoane Asha are unele funcţii de bază ale unui smartphone, incluzând accesul la Internet şi aplicaţii, cum ar fi Facebook.
Nokia a anunţat că Asha 501 va fi livrat începând cu luna iunie şi va fi disponibil prin intermediul a 60 de operatori şi distribuitori din 90 de ţări.
În noiembrie 2012, Nokia a lansat două modele de telefoane cu ecrane tactile, Asha 205 şi Asha 206, evaluate la aproximativ 62 dolari, fără taxe şi subsidii.
Cererea pentru acest tip de telefoane a crescut rapid, în special pe pieţele emergente. Anul trecut s-au vândut în întreaga lume 105 milioane de telefoane cu ecrane tactile, conform datelor companiei Strategy Analytics.
Nokia a raportat cele mai mici venituri trimestriale în ultimii trei ani din cauza scăderii cererii de telefoane mobile din afara clasei smartphone.
Vânzările Nokia au scăzut în primul trimestru din acest an cu 20%, la 5,8 miliarde de euro (7,6 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 6,52 miliarde de euro. Vânzările de telefoane mobile din afara clasei smartphone au scăzut cu 25%. Nokia a vândut în perioada ianuarie-martie 2013 aproximativ 5,6 milioane de modele Lumia, care utilizează sistemul de operare Windows Phone 8, un avans de 27% faţă de trimestrul precedent.
Pierderile nete ale companiei finlandeze s-au atenuat în primele trei luni din 2013, la 272 milioane de euro (355 milioane de dolari), faţă de 928 milioane de euro în primul trimestru din 2012.
Deşi Nokia a lansat recent un telefon de 15 euro pentru a-şi întări poziţia pe piaţa telefoniei mobile de bază, analiştii consideră că, pe termen lung, succesul companiei depinde de smartphone-uri datorită profiturilor mai ridicate şi a faptului că mai mulţi consumatori, inclusiv în statele emergente, vor să achiziţioneze telefoane mobile inteligente.
Succesul vânzărilor celor mai recente modele Lumia şi Asha este crucial pentru Nokia, care încearcă să-şi recâştige cota de piaţă pierdută în faţa rivalelor Samsung şi Apple.
Sursa: Agerpres