Adunarea Generală a aprobat ieri numirea unui nou membru în Consiliul de Administraţie, în vederea întregirii echipei formate până la acel moment din şase membri. Numirea a avut loc în conformitate cu statutul companiei TAROM, care prevede o componenţă de maximum şapte membri în Consiliul de Administraţie.
„Domnul Nicolae Demetriade vine cu o bogată experienţă în aviaţie şi o foarte bună cunoaştere a companiei TAROM, fapt care ne consolidează echipa. Este foarte important ca un consiliu de administraţie să aibă o compoziţie diversificată, orice mare companie având membri în consiliul de administraţie din mai multe domenii", a declarat Dan Pascariu, Preşedintele Consiliului de Administraţie TAROM. ”A fost întotdeauna un susţinător al brandului TAROM, un om care a fost în permanenţă aproape de companie, la curent cu schimbările şi cu planurile acesteia, fapt care demonstrează o dată în plus încrederea pe care o are în capacitatea acestei companii de a redeveni profitabilă”, a completat Pascariu.
Nicolae Demetriade a absolvit Academia de Studii Economice în anul 1970 şi are peste 40 de ani de experienţă în industria de aviaţie şi de turism. A ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul TAROM în perioada 1981-2002, între anii 2001-2002 fiind şi director general al companiei.
Strategia de administrare a companiei TAROM va continua să fie implementată în conformitate cu planul de administrare aprobat şi aflat în desfăşurare, şi care a înregistrat deja rezultate pozitive în primul trimestru al acestui an.
Obiectivul echipei de conducere este ca TAROM să redevină o companie cu operaţiuni profitabile până la sfârşitul anului 2015, precum şi linia aeriană preferată a tuturor românilor, prin recâştigarea poziţiei de lider incontestabil în România pentru transportul aerian de pasageri.