Cel mai mare producător de oţel din Europa a anunţat că sunt operaţionale toate capacităţile sale de producţie din Europa Occidentală, cu excepţia uneia de mică capacitate din Estul Germaniei. ”Mai mult sau mai puţin activitatea continuă la toate unităţile noastre din Europa Occidentală. Aceasta implică faptul că ne-am ajustat la realităţile de pe piaţă şi la cele ale clienţilor”, a afirmat Aditya Mittal.
În Europa de Est, unde cererea a rămas scăzută, compania a oprit două unităţi de producţie în România şi două în Polonia, a explicat oficialul ArcelorMittal, care a adăugat că firma va lua în considerare reluarea producţiei dacă cererea se redresează pe termen mediu.
În ultimul an, ArcelorMittal a redus numărul unităţilor din Europa de la 25 la 21.
ArcelorMittal, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat vineri că în primele trei luni ale acestui an a înregistrat pierderi de 345 milioane de dolari, comparativ cu un profit de 92 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut, dar cu toate acestea şi-a menţinut estimările pentru întregul an pe fondul speranţelor că vânzările de oţel îşi vor reveni în cursul anului.
În primul trimestru, cifra de afaceri a ArcelorMittal a scăzut cu 13% până la 19,75 miliarde de dolari în timp ce profitul operaţional a înregistrat o scădere de 26% până la 1,565 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor care se aşteptau la un rezultat de 1,36 miliarde de dolari.
În pofida pierderilor înregistrat în primul trimestru ArcelorMittal şi-a reiterat prognoza privind profitul operaţional pentru întregul an 2013, care ar urma să fie mai mare decât cel de 7,1 miliarde de dolari înregistrat în 2012. Compania estimează că cererea mondială de oţel va creşte cu 3-3,5% în acest an, după o creştere de 2% anul trecut. În plus, ArcelorMittal şi-a reafirmat intenţia de a reduce datoriile până la 17 miliarde de dolari la finele anului de la 21,8 miliarde de dolari la finele lunii decembrie 2012.
ArcelorMittal, prezentă şi în România, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, cu activitate în peste 60 de ţări. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi /est/, Iaşi /est/, Roman /nord-est/ şi Hunedoara (centru). (Sursa: Agerpres)