Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în ultima săptămână tranzacţii excepţionale cu titlurile BRD Groupe Societe Generale, cel mai mare volum săptămânal de mai bine de doi ani, respectiv 5.837.900 acţiuni, reprezentâd 0,83% din capitalul social, după ce banca a anunţat revenirea pe profit în primul trimestru din 2013.
Potrivit brokerilor de la Intercapital Invest. un volum săptămânal mai ridicat decât cel din această săptămână a fost consemnat în data de 25 februarie 2011, atunci când BERD ieşea din acţionariatul BRD.
BRD-Groupe Societe Générale a revenit pe profit în primul trimestru din acest an, banca raportând un rezultat net de 13 milioane de lei, după pierderea înregistrată la finalul anului 2012. Profitul net a fost în scădere cu 84% faţă de T1 2012.
Cheltuielile generale s-au redus cu 6,3% faţă de T1 2012 iar raportul cost/venit este de 45,7%, în scădere cu 0,7 faţă de sfârşitul anului 2012.
BRD-Groupe Sociate Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi şi 32 milioane de clienţi în întreaga lume. (Sursa: Agerpres)