Creşterea pieţei non-bancare din România depinde, în mod direct, de creşterea economică, a declarat sâmbătă, la Deva, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, el menţionând că o evoluţie pozitivă se va reflecta în mod benefic în numărul de contributori la fondul de pensii, pe bursă sau pe piaţa asigurărilor.
”Creşterea pieţei non-bancare va depinde în mod direct de creşterea economică a României. Dacă va creşte numărul de salariaţi, automat vor creşte şi contribuabilii la fondul de pensii. (…) Dacă vor veni investitori, cum au început să vină uşor-uşor, şi vom privatiza anumite societăţi mamut din economia românească, piaţa de capital şi bursa vor merge mult mai bine”, a spus preşedintele ASF.
Un raţionament similar a fost formulat şi în ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, Dan Radu Ruşanu menţionând că dacă gradul de bunăstare al oamenilor va creşte atunci acest aspect se va reflecta şi într-un număr mai mare de asigurări.
El a mai spus că fuziunea dintre cele trei entităţi care formează Autoritatea de Supraveghere Financiară – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) din România – se va încheia în două luni. Procesul de fuziune va duce şi la o reducere de personal, prin comasarea unor direcţii din cadrul structurilor enumerate.
”Unirea celor trei entităţi este un proces destul de anevoios şi destul de complicat. Sperăm că în două-trei luni de zile să reuşim. Astăzi avem 540 de salariaţi, în toate cele trei entităţi. Trebuie ca în 60-70 de zile să rămânem cam 400, prin comasarea direcţiilor”, a afirmat preşedintele ASF, apreciind că în acest fel se va realiza o coordonare mai bună şi va exista o transparenţă a deciziilor.