Petrom investeşte în redezvoltarea a două zăcăminte, Suplacu de Barcău şi Oprişeneşti, iar până la finele anului va lua decizia de investiţie pentru alte trei zăcăminte, potrivit Marianei Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
”Pe onshore am clasificat toate zăcămintele şi pentru cele mai bune, cele mai promiţătoare din punct de vedere al producţiei şi al resurselor, am pus în aplicare aşa zisul program de redezvoltare a zăcămintelor. Avem deja două din aceste aproape zece zăcăminte care au ajuns la faza de final investment decision, care înseamnă decizia de investiţie în dezvoltarea zăcământului respectiv. Această decizie s-a luat pentru două zăcăminte, Suplacu de Barcău, unde am anunţat estimări pentru următorii ani de circa 200 milioane euro necesari, dar mai avem un zăcământ pentru care am luat această decizie şi anume Oprişeneşti”,a spus Mariana Gheorghe, citată de Agerpres. Aceasta speră ca până la sfârşitul anului să se ia decizia la încă trei zăcăminte din cele zece care au fost în total, în funcţie de dezvoltare şi răspuns la analize.
”Nu aş putea să spun exact despre care dintre cele opt rămase este vorba, dar sigur vor fi încă trei astfel de zăcăminte. În total ne aşteptăm la o contribuţie de la aceste programe de dezvoltare a zăcămintelor de circa 150 milioane barili ţiţei echivalent până în 2016, astfel încât, pe măsură ce evoluăm cu studiile, cu deciziile, se vor adăuga şi vom vedea care este cifra finală”, a explicat Gheorghe, potrivit aceleiași surse.
Redezvoltarea zăcămintelor are ca scop deblocarea unor rezerve suplimentare de hidrocarburi. Prin forarea de sonde suplimentare, modernizarea echipamentelor şi implementarea de tehnologii noi în cadrul unor zăcăminte mature se urmăreşte îmbunătăţirea factorului de recuperare pentru ţiţei şi gaze, reducerea consumurilor tehnologice şi energetice şi a impactului asupra mediului. În prezent, rata medie de recuperare a rezervelor, la cele 238 de zăcăminte operate de către companie, este de circa 25% pentru ţiţei şi circa 49% pentru gaze.
Suplacu este un zăcământ matur de ţiţei, exploatat de peste 50 de ani, a cărui producţie zilnică reprezintă circa 10% din producţia de ţiţei a OMV Petrom în România.
Proiectul de redezvoltare Suplacu prevede forajul suplimentar a 105 sonde, implementarea de tehnici de ultimă oră pentru creşterea factorului de recuperare a hidrocarburilor, construirea unui nou parc de colectare şi a unei instalaţii de tratare a apei reziduale, precum şi modernizarea sistemului de evacuare a gazelor şi a sistemului de comprimare a aerului.
OMV Petrom şi-a propus implementarea a 6-8 proiecte de redezvoltare de zăcăminte până în 2015.
La finele anului 2012, patru proiecte de redezvoltare a zăcămintelor erau în faza de proiectare, iar două au depăşit stadiul deciziei finale de investiţie, respectiv Suplacu şi Oprişeneşti. Producţia aferentă celor şase zăcăminte reprezintă circa 40% din producţia curentă a OMV Petrom. Investiţiile necesare pentru implementarea celor şase proiecte, inclusiv Suplacu se vor ridica la circa 400 milioane de euro, iar rezervele sunt estimate la 70 milioane barili echivalent petrol.
Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde de euro în ultimii opt ani.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1,62%, iar 6,62% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.