Potrivit sursei citate, motivele concedierii sunt intrarea combinatului în insolvenţă, activitatea redusă a societăţii şi necesitatea reducerii costurilor pentru susţinerea unui plan de reorganizare.
„Atenuarea impactului social al acestei măsuri se realizează prin dispoziţiile legale în vigoare şi prevederile Contractului Colectiv de Muncă. Măsurile de protecţie socială pentru salariaţii disponibilizaţi se referă, în principal, la indemnizaţia de şomaj, venitul lunar de completare şi nivelul salariilor compensatorii acordate conform CCM.
Consiliul de administratori judiciari ai Oltchim este format din companiile Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL.
În urmă cu o săptămână, administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, anunţa că vor fi disponibilizaţi 900 de salariaţi, 600 de la Vâlcea şi 300 de la Piteşti, dintr-o listă de 1.050 de persoane. Aceste persoane disponibilizate, mai spunea Piperea, vor primi drepturile băneşti conferite prin Ordonanţa 36.
Pierderile combinatului din Râmnicu Vâlcea s-au ridicat la 85,92 milioane lei, în primul trimestru din anul 2013, în creştere cu 3,7% comparativ cu cele raportate în aceeaşi perioadă a anului 2012, potrivit rezultatelor financiare transmise recent de companie Bursei de Valori Bucureşti.
Datoriile totale ale societăţii s-au cifrat la 3,518 miliarde lei, din care 3,39 miliarde trebuie achitate într-o perioadă mai mică de un an. Datoriile totale către furnizorii interni se ridică la 1,234 miliarde lei, iar către cei externi la 178,5 milioane lei. Datoriile faţă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului însumează 1,184 miliarde lei.
Cifra de afaceri netă s-a ridicat la 82,77 milioane lei, fiind de trei ori mai mică faţă de cea din primul trimestrul din 2012, de 254,485 milioane lei. Societatea a vândut în primul trimestru din 2013 produsele chimice atât pe piaţa locală, aproximativ 46% din cifra de afaceri, faţă de 30% în primul trimestru din 2012, cât şi pe piaţa internaţională, aproximativ 54% din cifra de afaceri.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi este propus pentru a fi privatizat până în luna iunie.
Sursa: Agerpres