Proiectul gazoductului South Stream, destinat să transporte gazul natural din Rusia şi Uniunea Europeană, urmează să fie construit până la sfârşitul lui 2015, susţine Marcel Kramer, directorul general al companiei care se ocupă de secţiune offshore.
South Stream, un proiect de 39 de miliarde de dolari, se va întinde pe o distanţă de peste 2.000 de kilometri începând din Rusia via Marea Neagră în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi nord-estul Italiei. Însă mulţi analişti şi diplomaţi au ridicat semne de întrebare cu privire la viabilitatea economică a proiectului.
Pe lângă costurile ridicate, proiectul se confruntă şi cu dificultăţi tehnice în condiţiile în care pe o distanţă de 900 de kilometri va fi amplasat sub apă la o adâncime de până la 2.000 de metri.
„Decizia de investiţie a fost luată. Acţionarii ne-au instruit să lucrăm astfel încât prima conductă să fie în funcţiune până la finele lui 2015 şi acesta este calendarul după care operăm”, a declarat Marcel Kramer, directorul South Stream Transport.
South Stream este văzut ca un rival pentru Nabucco West şi TAP, două proiecte care intenţionează să transporte în Europa gazele naturale produse la Shaz Deniz în Azerbaidjan. În luna iunie, operatorii Shah Deniz ar urma să decidă între Nabucco West şi TAP, iar proiectul ales ar urma să înceapă să livreze gaze naturale în 2018 sau 2019.
Potrivit lui Marcel Kramer, South Stream ar trebui să demareze operaţiunile cu mult înainte de 2018-2019, adăugând că societatea este pe punctul de a finaliza finanţarea proiectului în a doua jumătate a acestui an sau începutul lui 2014. „Acesta este testul adevărului pentru viabilitatea unor proiecte de acest gen”, a spus Kramer care a adăugat că South Stream va avea peste 20 de participanţi, incluzând bănci şi agenţii de export.
Acţionarii South Stream sunt Gazprom (Rusia), EDF (Franţa), Wintershall (Germania) şi Eni (Italia). Rusia a construit deja un proiect similar, Nord Stream, care pompează gaz din Rusia în Germania, evitând tranzitul prin Europa de Est.
Sursa: Agerpres