„Gradul de absorbţie la Fondurile Europene a ajuns la 16,27%, iar eu l-am preluat de la 5,51%”, a afirmat ministrul Muncii. Mariana Câmpeanu a arătat că România a început să primească banii din Fondul Social European, pe proiectele POSDRU şi că „sunt plătiţi în continuare beneficiarii”.
Comisia Europeană a presuspendat POSDRU la începutul lunii august 2012 ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru perioada 2009 – 2011. La începutul lunii februarie a acestui an, reprezentanţii UE au decis deblocarea POSDRU şi reluarea plăţilor către România, ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europene, organizată în perioada 29 ianuarie – 1 februarie 2013.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cursul anului 2013, auditorii Comisiei Europene vor efectua alte două misiuni de verificare pentru POSDRU, în scopul ridicării corecţiilor financiare temporare de 25% aplicate cheltuielilor pe care România le va solicita Comisiei Europene pentru rambursare.
Finanţarea totală alocată prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contribuţia UE este de 3,47 miliarde euro.
Sursa: Agerpres