“Pentru DentalMed acest înalt titlu reprezintă încununarea efortului celor doi fondatori ai clinicii – Dragoș și Răzvan Popescu, care au creat în România o clinică dentară care oferă servicii medicale premium, la nivelul marilor capitale europene. Totodată, această distincție aduce cu sine și responsabilitatea dezvoltării permanente și menținerii unui nivel de calitate care să răspundă unor cerințe cât mai exigente”, declară dr. Dragoș Popescu, fondator şi director general al DentalMed.
Înalta distincție a fost acordată pentru servicii stomatologice, pe baza recomandării făcute Majestății Sale și Familiei Regale de către comitetul particular de experți, pentru o perioadă de trei ani.
“Casa Regală își alege cu mare atenție și într-un timp îndelungat furnizorii, iar prestigiul DentalMed și înalta calitate a serviciilor și a echipei ne-au determinat să acordăm cu deosebită încredere și respect distincția de Furnizor al Casei Regale. De regulă, relația pacient – medic se bazează pe încrederea pe care acesta din urmă reușește să o transmită pacientului. În cazul clinicii DentalMed, am fost fericit să aflu că sentimentul de încredere este transmis de către o echipă de medici specialiști, care au reușit să transforme tratamentul stomatologic într-o experiență pozitivă”, declară Ion Tucă, director al Casei Regale a României.
DentalMed susține totodată Casa Regală și prin sprijinirea unor programe caritabile de tradiție, inițiate de Fundația Principesa Margareta a României (FPMR). Programul “Tinere Talente”, prin care s-au acordat burse de studiu copiilor talentați în arte muzicale și arte plastice a fost primul care a deschis seria proiectelor de susținere a acțiunilor caritabile organizate de FPMR. Programul “Zâmbet de copil”, este un proiect special, inițiat de către Clinica DentalMed în parteneriat cu Fundația Principesa Margareta a României, prin care copii provenind din familii defavorizate au primit asistență stomatologică prin efectuarea de tratamente dentare de ultimă generație, executate de o echipă internațională de medici specialiști.
Fondurile pentru susținerea activităților caritabile sunt obținute prin implicarea directă a managementului clinicii și a echipei interne de medici, precum și din donațiile pacienților DentalMed.
Clinica DentalMed estimează pentru 2013 o creștere cu minim 30% a cifrei de afaceri de aproximativ 2 mil. euro înregistrate anul trecut. În primele patru luni ale acestui an, clinica a realizat un volum de încasări de 1 milion de euro, în creștere cu 80% față de perioada similară a anului precedent.
DentalMed și-a creat o clientelă bine definită, formată în principal din vedete, politicieni, sportivi (oferă servicii stomatologice echipei Steaua) și oameni de afaceri. Din dorința de a-și respecta standardele, clinica s-a extins, în 2011, de la 200 mp la 700 mp, în urma unei investiţii de 1,5 mil. de euro.
În ultimii patru ani, DentalMed a avut creşteri constante ale cifrei de afaceri, de cel puţin 25%. Pentru următorii cinci ani, Popescu speră la afaceri de 4-5 mil. de euro. Pe ce se bazează? “Pe creşterea valorii tratamentelor per pacient, şi nu pe cantitatea de pacienţi trataţi. Subscriem principiului lui Pareto, conform caruia 20% din totalul pacientilor va genera 80% din cifra de afaceri a clinicii. Este unul din aspectele care ne diferenţiază de alte clinici”, punctează Popescu.