Henkel, producătorul german al detergentului Persil, a numit-o pe Jana Mackovicova în funcţia de marketing& trade marketing manager al diviziei de produse de îngrijire personală.
Jana Mackovicova, care lucrează în cadrul companiei de peste 10 ani, şi-a început cariera în Henkel Cehia, în septembrie 2000, ocupând de-a lungul timpului diverse poziţii în cadrul departamentului Marketing al diviziei de cosmetice a Henkel Cehia, de la product manager assistant până la product manager şi group product manager.
În perioada 2007-2009, Jana a avut responsabilităţi regionale, ca Brand Manager CEE. În această perioadă, s-a ocupat, de la Viena, de coordonarea şi implementarea strategiei de marketing pentru categoria “Coloranţi” pe 12 pieţe din Europa Centrala şi de Est.
Jana o înlocuieşte în această poziţie pe Claudia Drăgoescu-Nicolescu care a părăsit compania Henkel România la sfârşitul lunii aprilie 2013.