Noul EuroGsm este situat pe Strada Eroilor nr. 15, inaugurarea noii unităţi fiind rezultatul dezvoltării tot mai accentuate înregistrată de localitățile adiacente orașului Cluj-Napoca, şi implicit a cererii de servicii de telefonie mobilă în această zonă.
„Datorită apropierii de municipiul Cluj-Napoca și a includerii comunei Florești în zona metropolitană Cluj, numărul locuitorilor s-a mărit considerabil în ultimii ani, astfel încât EuroGsm a decis că este momentul să își extindă prezența și în această zonă, pentru a fi mai aproape de clienții săi”, a declarat Zoltan Halmai, directorul comercial al EuroGsm.
Numărul locuitorilor din comuna Florești „a crescut de trei ori în ultimii zece ani, ca urmare a fenomenului mutării locuitorilor municipiului Cluj-Napoca în localitățile adiacente”, adaugă Halmai. În prezent, localitatea are peste 20.000 de locuitori.
În cei 15 ani de existenţă a EuroGsm – cu afaceri de peste 21. mil. euro -, reţeaua de magazine de telefoane, servicii şi accesorii telecom s-a extins treptat şi numără în prezent 113 magazine în 80 de oraşe ale ţării.