EuroGsm, cel mai mare retailer al operatorului de telefonie mobilă Orange România, a deschis un nou magazin în localitatea Floreşti, din județul Cluj.
Noul EuroGsm este situat pe Strada Eroilor nr. 15, inaugurarea noii unităţi fiind rezultatul dezvoltării tot mai accentuate înregistrată de localitățile adiacente orașului Cluj-Napoca, şi implicit a cererii de servicii de telefonie mobilă în această zonă.
„Datorită apropierii de municipiul Cluj-Napoca și a includerii comunei Florești în zona metropolitană Cluj, numărul locuitorilor s-a mărit considerabil în ultimii ani, astfel încât EuroGsm a decis că este momentul să își extindă prezența și în această zonă, pentru a fi mai aproape de clienții săi”, a declarat Zoltan Halmai, directorul comercial al EuroGsm.
Numărul locuitorilor din comuna Florești „a crescut de trei ori în ultimii zece ani, ca urmare a fenomenului mutării locuitorilor municipiului Cluj-Napoca în localitățile adiacente”, adaugă Halmai. În prezent, localitatea are peste 20.000 de locuitori.
În cei 15 ani de existenţă a EuroGsm – cu afaceri de peste 21. mil. euro -, reţeaua de magazine de telefoane, servicii şi accesorii telecom s-a extins treptat şi numără în prezent 113 magazine în 80 de oraşe ale ţării.