Unicredit Ţiriac Bank estimează că va recupera 17,2 milioane euro din creditul de 22 milioane euro pentru un proiect imobiliar de lux în Bucureşti, potrivit datelor prezentate luni, la o conferinţă despre insolvenţă, de Mircea Cotiga, director recuperare şi prevenirea fraudelor în cadrul băncii.
Performanţa băncii este remarcabilă în condiţiile în care preţurile apartamentelor au scăzut cu 50% în perioada crizei.
Creditul Unicredit a fost acordat pentru proiectul imobiliar Alia, în zona Arcul de Triumf – Mănăstire Caşin, cu 124 de apartamente de lux. În acest complex rezidenţial, a cumpărat un apartament de lux şi guvernatorul BNR.
Potrivit lui Cotiga, banca a ales varianta cea mai complicată – reorganizarea companiei în insolvenţă – pentru a maximiza suma recuperată.
‘Suntem foarte aproape de a recupera întreaga sumă estimată de 17,2 milioane euro. Mai avem de vândut ultimele 20 de apartamente, pentru care vom lansa o promoţie’, a spus reprezentantul Unicredit.
Apartamentele au fost vândute iniţial cu 3.500 – 4.000 euro/mp, iar după reorganizare au fost vândute cu 2.000 euro/mp.
Cotiga a precizat că, dacă banca ar fi ales varianta mai uşoară a lichidării, suma recuperată ar fi fost de 10,7 milioane euro iar dacă ar fi preluat în administrare complexul rezidenţial ar fi recuperat 12,18 milioane euro.
‘Rolul bancherului este să administreze creditul, nu să preia active, pentru că resursele sunt limitate şi costurile sunt ridicate’, a mai spus reprezentantul Unicredit.
Sursa: Agerpres