Nir are peste 15 ani de experiență în publicitate, este fondator și CEO al Othello, prima rețea de socializare din Israel, dedicată jurnaliștilor și artiștilor și a fost redactor șef al portalului Tapuz și Head of Content Development la Walla Communications.
Din 2008, Nir a ocupat poziția de VP Creative la McCann Digital Tel Aviv. Pe parcursul carierei sale, Nir a câștigat peste 30 de trofee la cele mai importante festivaluri internaționale de Publicitate (ex. Cresta Awards, Golden Drum, London International Awards, New York Festivals, Epica, Eurobest, One Show etc.)
“Nir vine din viitor. Experiența sa în startupuri de tehnologie și în media digitală este unică în România și în regiune. Israelul este o piață foarte dezvoltată din punct de vedere al tehnologiilor digitale, și orice import de talent de acolo va ajuta piața din România să avanseze.”, a declarat Adrian Botan, Managing Partner McCann Bucuresti.
În calitate de GM al MRM România, Nir va coordona o echipa de peste 30 de oameni și va lucra pentru clienți precum Coca-Cola, KFC, Pizza Hut, MasterCard, Nutline, Doncafe, Kandia (Kandia, ROM, Magura).
“Pentru mine, digitalul este cel mai interesant mediu – nimeni nu a adormit navigând pe internet, nu-i așa? Obiectivul meu în România este să ajut piața de digital și clienții McCann și MRM să facă trecerea de la o lume a adaptărilor și a bannerelor on-line, la digital brand building și storytelling. De la campanii pe termen scurt, la platforme și comunități pe termen lung și să maximizez eficiența acestui mediu pentru clienți.”, a declarat Nir Refuah, GM MRM România.