„A durat circa doi ani până am reuşit prima vânzare în Germania. După aceea, am început să fim tot mai respectaţi şi căutaţi pentru calitatea muncii noastre, fapt care a dus la creşterea business-ului şi la o retenţie extraordinară a clienţilor, de peste 90%”, îşi aminteşte Cornelius Brody (foto), CEO-ul şi fondatorul iQuest, despre primii ani de la înfiinţarea companiei, în 1998.
Pe lângă cele patru centre de dezvoltare software din România, iQuest a înfiinţat şi șase birouri externe pentru relaţia cu clienţii. ”Acestea ne permit să fim mult mai aproape de clienţii din Germania, vestul şi nordul Europei şi SUA. De curând am deschis un sediu în Elveţia, pentru a susţine creşterea business-ului iQuest şi în această regiune”, a explicat Thomas Wittig, în calitate de Co-Chief Executive Officer (co-CEO) iQuest, venit la conducerea companiei la începutul acestui an.
Potrivit reprezentanţilor companiei, aproximativ 91% din business-ul iQuest este realizat pe piaţa internaţională, în timp ce piaţa locală reprezintă 9% din totalul afacerilor companiei.
În ultimii 5 ani, compania a înregistrat o creştere anuală constantă de 20%-25% a numărului de angajaţi, în prezent, în centrele iQuest din ţară şi străinătate lucrând peste 500 de specialişti IT. În următorii 3-4 ani, reprezentanţii companiei estimează menţinerea aceluiaşi ritm de creştere. „Ne vom ghida în continuare după principiul nostru şi anume că evoluţia business-ului dictează creşterea de personal şi nu invers. Evoluţia numărului de angajaţi în cadrul iQuest a fost una liniară şi consistentă cu necesităţile venite din partea clienţilor noştri”, a precizat Cornelius Brody.
iQuest oferă un portofoliu extins de servicii şi soluții software pentru companii din diverse industrii, precum telecomunicații, life sciences, servicii financiare, transport şi energie. Cu sediul central în Germania şi echipe locale în România, Elveția, Suedia şi SUA, iQuest numără în prezent peste 500 de angajați. Printre clienți se numără companii ca Roche, Virgin Atlantic Airlines, Vodafone, Ikea, Microsoft sau Banca Transilvania și Aegon.