Fiducia este o operaţiune prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă temporar drepturi patrimoniale (sau un ansamblu de asemenea drepturi), prezente sau viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care exercită respectivele drepturi, cu un scop determinat, în favoarea unuia sau mai multor beneficiari. Deşi are la origine instrumentul cunoscut în dreptul anglo-saxon sub numele de trust, reglementarea din NCC este totuşi inspirată din Codul civil francez, astfel că aplicabilitatea practică a fiduciei este semnificativ limitată comparativ cu trustul anglo-saxon. La o primă vedere, se pare că introducerea fiduciei în legislaţia românească aduce multe avantaje, datorită faptului că sfera activităţilor şi serviciilor bancare se extinde, dar şi câteva dezavantaje, deoarece fiducia ar putea fi folosită de către debitor pentru a separa masa patrimonială astfel încât creditorii să nu poată urmări bunurile acestuia.

Domenii de aplicare

De exemplu, în situaţia în care o persoană deţine două bunuri imobile, dintre care unul este constituit drept garanţie imobiliară (pentru suma de 100.000 de euro), şi un alt bun imobil, liber de sarcini. Ca urmare a scăderii preţurilor pe piaţa imobiliară, valoarea bunului ipotecat scade la 70.000 de euro. Între timp, debitorul instituie o fiducie asupra bunului liber de sarcini în vederea valorificării sale optime. Ulterior, debitorul ajunge în imposibilitate de plată a ratelor bancare, situaţie în care banca procedează la executarea garanţiei imobiliare, în urma căreia creanţa nu poate fi îndestulată. Astfel, prin instituirea fiduciei, bunul fiduciar nu va putea fi urmărit de bancă pentru diferenţa de creanţă rămasă neacoperită.

Un alt exemplu este limitarea răspunderii asociaţilor unor societăţi comerciale. În conformitate cu legea română, asociatul răspunde în limita participării sale la capitalul social. În cazul societăţilor fictive (piercing the corporate veil), răspunderea asociatului este extinsă asupra răspunderii personale. Astfel, după crearea unei societăţi de către un asociat unic, acesta o va folosi în scop personal, şi nu în scop comercial. Concomitent, acesta va transmite masa patrimonială către un fiduciar. În acest caz, acoperirea prejudiciului cauzat societăţii nu va putea opera şi asupra patrimoniului propriu.

Experienţa din alte ţări

Obiectul fiduciei poate consta în drepturi reale, de creanţă, garanţii, orice alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de astfel de drepturi.

Fiind o instituţie nouă, nu există încă practică privind activităţile care ar putea intra sub incidenţa fiduciei, motiv pentru care vom arăta în continuare modul cum se utilizează fiducia şi care sunt principalele activităţi desfăşurate în special în sistemul de drept continental, precum şi în sistemul de drept anglo-saxon.
Evoluţia rapidă a pieţelor financiare şi clientela din ce în ce mai orientată spre calitate au determinat cele mai mari grupuri financiare să îşi diversifice şi să-și completeze propria ofertă, apelând fie la departamente interne, fie la societăţi controlate sau conexe, care sunt în măsură să ofere servicii specializate în domeniul fiduciei. Astfel, tipurile de servicii fiduciare uzitate în dreptul anglo-saxon sunt: acţiuni de caritate, protecţia persoanelor în vârstă şi a persoanelor cu dizabilităţi, protecţia minorilor faţă de incapacitatea acestora de a gestiona banii, protecţia angajaţilor companiilor şi a familiilor lor, precum şi a persoanelor aflate în întreţinerea acestora; asigurări şi activităţi financiare; acţiuni, părţi sociale, titluri; evitarea succesiunii; înfiinţarea de noi societăţi; majorări de capital şi emisiune de obligaţiuni.

Concluzie

Având în vedere cele menţionate mai sus, reglementarea fiduciei în dreptul românesc este în primul rând o dovadă a evoluţiei dreptului, precum şi un prim efort de a găsi o alternativă la situaţiile apărute în practică. În consecinţă, putem concluziona că principalele trăsături ale noii instituţii sunt următoarele:

  • Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite doar de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu acestea, cu excepţia cazului în care un creditor personal al constituitorului şi-a constituit şi a făcut opozabilă, anterior încheierii fiduciei, o garanţie reală asupra acelor bunuri;
  • Creditorii constituitorului pot urmări bunurile din patrimoniul fiduciar doar în cazul desfiinţării sau declarării ca inopozabil a contractului de fiducie (art. 786 alin. 1 NCC).

Av. Andra Oprea, Av. Maria Sandu,
Hammond Bogaru şi Asociaţii