Garsonierele au un procent de 12% din tranzacţii, interesul pentru acest tip de locuinţă fiind mai scăzut de la începerea programului Prima Casă care a facilitat accesul către locuinţele cu 2 şi 3 camere.
Zonele semicentrale, preferatele cumpărătorilor
În ceea ce priveşte modul în care sunt promovate proprietăţile imobiliare aflate la vânzare, Internetul cunoaşte cea mai importantă creştere, fiind cea mai importantă resursă media. Pe locul doi se află presa scrisa care înregistrează însă o tendinţă de scădere, iar locul al treilea este ocupat de târgurile imobiliare.
În topul zonelor preferate de români atunci când vine vorba de alegerea unei locuinte, se estimează că pe primul loc va rămâne zona semicentrală, 34% dintre preferinţele clienţilor urmând să se canalizeze către această direcţie, în timp ce doar 11% dintre potenţialii cumpărători s-ar orienta către o locuinţă în afara oraşului.
Criteriile în alegerea unei locuinţe de care cumpărătorii sunt interesaţi cel mai mult sunt: preţul şi anul construcţiei. De asemenea, viitorii proprietari urmăresc cu mare atenţie starea proprietăţii, apropierea de mijloace de transport şi de instituţii de învăţământ.
Din punctul de vedere al participanţilor la eveniment, piaţa imobiliară, în ansamblul său, va cunoaşte o perioadă de stabilizare din punct de vedere a nivelului preţurilor proprietăţilor imobiliare şi a numărului de tranzacţii.
Finanţare ipotecară de la BCR
Creditul ipotecar/imobiliar CASA MEA BCR oferă posibilitatea clienţilor de a cumpăra sau construi o locuinţă, de a refinanţa un credit contractat anterior sau pur şi simplu să modernizeze casa pe care o deţin deja, BCR finanţând până la 85% din valoarea garanţiilor aduse.
“În teorie, în România, majoritatea vânzătorilor şi cumpărătorilor negociază preţul proprietăţilor imobiliare în euro dar, în practică, sunt din ce în ce mai multe cazuri în care moneda utilizată este leul. Astfel, întâlnim potenţiali cumpărători care au venituri în lei, economisesc pentru avansul la casă prin constituirea de depozite în lei şi accesează creditul pentru cumpărarea locuinţei în lei. Totodată, vânzătorul constituie cu banii primiţi depozite bancare în lei”, a declarat Teodor Mincu, Seful Biroului Intermediari, BCR.
Pentru acordarea creditului BCR acceptă o gamă largă de venituri (salarii, pensii, chirii, dividende, venituri din străinătate, din activităţi independente), precum si până la 3 coplătitori ce pot participa la credit şi oferă modalităţi flexibile de rambursare, fără a fi necesară deplasarea la bancă (ATM BCR sau Serviciul de efectuare operaţiuni prin canale alternative BCR). De asemenea, banca oferă gratuit asigurarea de imobil pe toată perioada de creditare contra cost, o asigurare de şomaj care oferă o protecţie solicitantului în cazul pierderii locului de muncă.
BCR a fost prima bancă din Romania care a luat decizia creditării preponderente în moneda naţională începând din luna Octombrie 2012 asumându-şi rolul de formator de piaţă în ceea ce priveşte creditarea în lei. BCR a venit şi va veni în continuare cu modificări de costuri în vederea susţinerii creditării în moneda naţională astfel încât să inlesnească opţiunea naturală a clientului de a alege contractarea unui credit în moneda în care realizează veniturile, respectiv lei versus EUR. Trendul descrescător înregistrat în ultima perioadă al indicelui ROBOR, precum şi eliminarea riscului valutar conduc la ştergerea diferenţei dintre costul total al unui credit în Euro şi al unui credit acordat în lei.