Politica monetară relaxantă a Băncii Central Europene (BCE) şi cererea externă ar urma să permită o relansare graduală a economiei zonei euro înainte de sfârşitul acestui an, a declarat luni preşedintele BCE, Mario Draghi, transmite AFP.
‘Situaţia economică din zona euro rămâne una dificilă însă există câteva semnale referitoare la o posibilă stabilizare iar scenariul nostru de bază rămâne în continuare acela al unei îmbunătăţiri graduale care va începe în ultima parte a anului’, a declarat Mario Draghi într-o conferinţă la Shanghai. ‘Pentru a inspira încredere, responsabilii politici trebuie să respecte cu fidelitate programele de ajustare bugetară. Câştigurile obţinute din relaxarea acestor programe ar fi foarte mici dacă pieţele s-ar aştepta la noi măsuri ulterioare de austeritate bugetară’, a avertizat Draghi.
În încercarea de a găsi soluţii pentru a susţine creşterea economică în zona euro, BCE a redus la începutul lunii mai dobânda de referinţă la nivelul minim record de 0,5%. Tot la începutul lunii mai, BCE a redus la 1% dobânda la care băncile se pot împrumuta pentru 24 de ore de la BCE, dar a menţinut la 0% dobânda la care băncile pot plasa bani la BCE pentru 24 de ore.
Următoarea şedinţă de politică monetară lunară a BCE va avea loc joi însă majoritatea analiştilor se aştepată la menţinerea statu quo-ului.
Sursa: Agerpres