Termenul „sangria“ vine de la cuvântul spaniol „sangre“, care înseamnă… ați ghicit: sânge. Denumirea face referire, probabil, la culoarea băuturii și la faptul că este „întărită“ cu alcool. Sangria a devenit extrem de populară în ultimul secol și există atât de multe rețete numai în țara sa de origine, încât spaniolilor le este greu să decidă care a fost primordială. În linii mari, unii o preferă „fresh“ cu vin roșu, suc de lămâie, câteva fructe și un pic de vermut sau sherry, alții o vor mai aromată și adaugă tot felul de mirodenii în ea, precum scorțișoară sau cuișoare, iar alții o preferă cât mai tare și pun, alături de vin și fructe, un șir lung de băuturi, în cantități mai mici sau mai mari, după gust: votcă, brandy, gin sau rom alb. O puteți găsi și gata îmbuteliată, însă, bineînțeles, băutura respectivă este departe de ceea ce putem numi cu adevărat „sangria“. Ingredientul de bază este, evident, vinul roșu. Care trebuie să fie sec, tânăr, ușor și cu aciditate crescută. Cu descrierea asta se potrivesc o sumedenie de soiuri, precum Cabernet, Merlot, Zinfandel sau Beaujolais. Însă eu vă invit să căutați un Tempranillo de Rioja, un strugure cules devreme, cu arome subtile și cu gust sprințar, din cea mai cunoscută regiune viticolă din Spania. Găsiți, slavă Domnului, destule vinuri care provin din aceste soiuri în mai toate magazinele de pe la noi. Apoi sunt fructele, care trebuie să fie în proporție covârșitoare citrice și care trebuie lăsate să fermenteze cu vinul la rece măcar trei ore.

Cum se prepară?

Rețeta pe care o folosesc eu și care mi se pare destul de simplă are nevoie o sticlă de vin roșu, deșertată într-un bol generos, în care mai adăugăm sucul unei lămâi și cel al unei portocale. Apoi o lămâie, o portocală și un măr tăiate în bucăți mici, 150-200 ml de miere sau sirop de agave și un pahar de brandy, whisky, coniac sau Cointreau. Acest amestec este lăsat acoperit câteva ore în frigider și, înainte de servire, este completat cu 250 ml de apă minerală și gheață din belșug. Cantitatea rezultată este suficientă pentru patru persoane. În funcție de gust, puteți adăuga în amestecul inițial orice băutură sau mirodenie care vă face cu ochiul în cămară. Însă în cantități mici, pentru că altfel sangria riscă să-și piardă gustul autentic sau, mai rău, să se transforme într-o bombă cu efect întârziat.

Americanii au adaptat rețeta în fel și chip, și cea mai populară alternativă a sangriei clasice este făcută de obicei cu vin alb. Dacă vă tentează ideea, alegeți un vin fresh, floral, care să nu fie copleșit de amalgamul de fructe din punci. Vă recomand să încercați cu Pinot Gris, Riesling, Sauvignon sau Gewurtztraminer. Și în loc de mere și lămâi folosiți piersici, struguri albi și lime, pentru o armonie mai bună a gusturilor.

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www. theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.