Șoseaua dintre Mediaș și Sibiu șerpuiește printre dealurile tipic ardelenești și prin foste sate săsești, dominate de turlele ascuțite ale bisericilor gotice. Copșa Mică era, până acum două decenii, o ieșire bruscă din monotonia peisajului chiar și pentru cei care mai parcurseseră drumul de nenumărate ori: casele, blocurile, gardurile, mașinile, copacii și legumele din grădini erau toate acoperite cu un strat gros de negru de fum. Ba chiar și animalele din zonă căpătaseră o tentă cenușie.
Deși fabrica de negru de fum s-a închis în 1993, problemele create de poluare nu au dispărut. Ci au devenit ceva mai puțin vizibile. În 2007, autoritățile de mediu au măsurat în aerul din Copșa Mică cantități de dioxid de sulf de 125 de ori mai mari decât limita maximă admisă și au amendat poluatorul, fabrica de plumb, zinc și cositor Sometra, deținută de grecii de la Mytilineos Holdings, cu 600.000 de lei. Asta, însă, nu a schimbat cu nimic lucrurile și, în unele zile, aerul din oraș devenea aproape irespirabil. Iar disconfortul era, de fapt, cea mai mică dintre probleme. Substanțele toxice emise de fabricile din zonă s-au strâns, an de an, în plămânii localnicilor, provocându-le boli grave. Conform statisticilor, speranța medie de viață în Copșa Mică este cu nouă ani mai mică decât media națională.
În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat în bine. Dar nu pentru că Sometra ar fi respectat programul de investiții convenit cu autoritățile, care prevedea investiții de 15 milioane de euro în instalații și filtre menite a reduce emisiile de noxe. Ci pentru că, din cauza crizei, fabrica și-a închis porțile în 2009. În 2010, pentru prima oară după foarte multă vreme, calitatea aerului din Copșa Mică s-a încadrat în limitele normale. „Există un raport european cu valorile de poluare, şi acolo Clujul şi Oradea sunt peste Copşa Mică. Gazele de eşapament le dau lor bătăi de cap“, se mândrea, în 2011, primarul Tudor Mihalache. Asta nu înseamnă că poluarea istorică a solului și a apelor a dispărut peste noapte. În plus, nu toată lumea privește la fel lucrurile: mulți locuitori sunt nemulțumiți că au rămas fără loc de muncă, iar reprezentanții statului se războiesc prin tribunale cu Sometra, acuzată că nu ar fi efectuat investițiile asumate prin contractul de privatizare.

Unii hăis, alții cea
În alte locuri, însă, modernizarea necesară pentru a reduce emisiile nocive a avut loc, chiar dacă a însemnat costuri ridicate, iar fabricile cu pricina continuă să funcționeze. Unii s-au conformat încă din primii ani după aderare: în 2007, combinatul de celuloză din Dej, de pildă, a făcut investiții de mediu de șase milioane de euro, din care două milioane de euro pentru un electrofiltru pentru gazele emise în atmosferă. În timp ce, în 2009, Kronospan Sebeș a anunțat că va finaliza o investiție de 12 milioane de euro într-o serie de filtre moderne. În perioada 2003-2012, Arcelor Mittal Galați a alocat peste 168 de milioane de dolari protecției mediului, ultima investiție, de circa nouă milioane de dolari, fiind efectuată în 2012 pentru reducerea emisiilor de praf.
Cei mai mulți bani au fost alocați pentru reducerea poluării de către marile combinate energetice. În septembrie 2011, CE Turceni a inaugurat o instalație de desulfurare a gazelor în care a investit 220 de milioane de euro. Anul trecut, investiția într-o instalație similară (ce ar urma să coste, împreună cu un nou sistem de transport și depozitare a zgurii, peste 65 de milioane de euro), a fost aprobată la CE Paroșeni.
Sunt, totuși, și investiții în reducerea poluării aeriene rămase în urmă. La finele lui 2011, Ministerul Mediului numărase 15 unități industriale care nu respectaseră programul stabilit (opt instalaţii mari de ardere din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de sulf, două instalaţii mari de ardere din punctul de vedere al emisiilor de oxizi de azot şi cinci instalaţii mari de ardere din punctul de vedere al emisiilor de pulberi). Dar și aici se fac pași înainte. Locuitorii din Târgu-Mureș, de exemplu, ar putea scăpa, în sfârșit, de poluarea cu amoniac pentru care combinatul Azomureș a fost amendat de nenumărate ori în ultimii ani. Potrivit unei înțelegeri din 2010 între companie și autorități, Azomureș ar trebui să investească până în 2015, circa 140 de milioane de dolari în modernizarea instalațiilor și înălțarea coșurilor. „Autorizația de mediu din 2007 era prea generoasă cu investitorii“, spunea fostul ministru al mediului, Laszlo Borbely.

Drum lung de parcurs
Deși depinde în mare măsură de poluatorii industriali, calitatea aerului din România are de suferit și din alte cauze. Traficul auto în continuă creștere este una dintre ele. Bucureștiul, de exemplu, era cel mai poluat mare oraș european în 2011, cu 38,2 micrograme de praf și noxe în metrul cub de aer respirat. 70% din poluarea atmosferică era cauzată de mașini, restul provenind, în ordine, de la CET-uri, fabrici, șantiere și centralele individuale. Spre comparație, în Budapesta poluarea cu particule era de 33 micrograme pe metrul cub, în Roma – 21,4, în Paris – 16,4, iar în Londra – 13,1.
În total, se estimează că obligația de a se conforma cu regulile UE va face ca poluatorii industriali din România să investească, între 2007 și 2015, în jur de 1,5 miliarde de euro în reducerea emisiilor de substanțe nocive în atmosferă. Marea majoritate a fondurilor provin din surse proprii sau credite bancare. Uniunea Europeană și bugetul de stat pun la dispoziție, pentru perioada 2007-2013, 458 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului de termoficare (o parte din bani fiind alocați reducerii emisiilor atmosferice). În plus, aerul din marile localități sau din zonele industriale din România este monitorizat de mai mulți ani printr-o rețea de stații în care s-au investit, numai în perioada 2011-2013, peste 50 de milioane de lei.
Însă banii cheltuiți până acum sau programați a fi cheltuiți în următorii ani nu au cum să rezolve total problema poluării atmosferice. Mai ales că o bună parte a acesteia provine din zone poluate istoric (cum ar fi depozite de cenușă ori steril din apropierea unor foste combinate ori mine) sau este accentuată de procesele de defrișare ori deșertificare scăpate de sub control.