Deși pentru unele societăți contractarea de servicii de la o persoană fizică autorizată este mai eficientă fiscal, trebuie avute în vedere anumite clauze-„capcană“ care ar atrage după sine angajarea PFA
Menţionam într-un articol precedent că, în anumite circumstanţe, societăţile comerciale preferă să contracteze serviciile unei persoane fizice autorizate („PFA”) datorită flexibilităţii oferite de un asemenea aranjament.
În practică însă, societatea comercială primeşte din partea PFA un contract de servicii standard şi se întâmplă să nu analizeze în detaliu clauzele asupra cărora urmează să se înţeleagă.
Ca urmare, societatea comercială se poate angaja la respectarea unor clauze care, strict din perspectiva formei, ar atrage atenţia autorităţilor fiscale în sensul recalificării unei relaţii pur comerciale într-o activitate dependentă, de angajare. Având în vedere diversitatea contractelor de servicii încheiate cu PFA întâlnite în practică, am considerat oportun să atragem atenţia contribuabililor asupra unor clauze-„capcană“ care ar putea fi evitate astfel încât să nu existe sau cel puţin să se minimizeze riscul menţionat mai sus.
Merită menţionat că printre criteriile care definesc preponderent existenţa unei activităţi independente sunt: libera alegere a desfăşurarii activităţii, a programului de lucru şi a locului de desfăşurare a activităţii.
Astfel, este lesne de înţeles că cele mai evidente clauze ce trebuie evitate într-un contract de servicii sunt cele referitoare la numărul de ore prestate de PFA (de exemplu, 8 h/zi, 40 h/săptămână etc.) respectiv la numărul de zile de concediu la care ar fi îndreptăţită PFA (de exemplu, 21 zile lucrătoare etc.) sau mai ales faptul că beneficiarul de servicii suportă indemnizaţia de concediu a PFA. De asemenea, este recomandat ca într-un contract de servicii încheiat cu o PFA să nu existe clauze sau chiar terminologii ce de obicei se regăsesc sau sunt comune într-un/unui contract individual de muncă standard. Unele dintre ele le-am menţionat mai sus, dar putem să mai adăugăm şi următoarele:
locul de desfăşurare a activităţii – considerăm că ar trebui evitată o clauză de genul „activitatea se desfăşoară la sediul beneficiarului de servicii“;
remuneraţie – consideram că un termen mai potrivit ar fi „preţ“.
În practică, pentru a-şi desfăşura activitatea, PFA utilizează baza materială a beneficiarului de servicii. Unul dintre criteriile enunţate de Codul fiscal pentru ca o activitate să fie recalificată ca dependenţă se referă la utilizarea în mod exclusiv de către beneficiarul de venit a acesteia. De obicei, sunt rare astfel de cazuri, dar dacă beneficiarul de servicii acordă PFA şi un telefon mobil sau laptop sau poate chiar o maşină a companiei (sau sume care să acopere cheltuiala PFA în acest sens), aspecte menţionate şi în contractul de servicii, un astfel de cumul de drepturi acordate beneficiarului de venit ar creşte riscul ca autorităţile fiscale să fie de părere că, de fapt, contractul de servicii maschează o relaţie dependentă între cele două părţi.
Sunt alte cazuri în practică când PFA, pentru a presta serviciile conform contractului încheiat cu o societate comercială, este nevoită să se deplaseze în afara localităţii şi, drept urmare, înregistrează diverse cheltuieli cu cazarea, transportul şi/sau masa. Cum aceste tipuri cheltuieli ar fi acoperite în mod normal de către o societate comercială dacă îşi trimite angajatul în delegaţie, considerăm că o clauză strictă într-un contract de servicii conform căreia beneficiarul de servicii va deconta/suporta astfel de costuri, din nou, nu ar fi recomandată.
Drept urmare, chiar dacă un contract de servicii ar fi redactat în aşa fel încât să nu trezească neapărat suspiciunea imediată a autorităţilor fiscale, contribuabilii trebuie să ţină cont că, dacă în substanţă relaţia dintre părţi este una de subordonare, cel puţin în teorie, riscul asupra căruia vă atragem atenţia, totuşi, există.
Corina Mîndoiu este Tax Manager in cadrul Ernst&Young