”Din această consultare vrem să demarăm o strategie clară, cu obiective precise şi direcţii strategice precise pentru România, astfel încât să ne atingem obiectivul la nivelul UE de a încerca până în anul 2020 să înjumătăţim risipa de alimente care are un impact negativ atât asupra mediului, prin deşeurile prin care sunt generate şi din punct de vedere al modului în care, raţional, trebuie să utilizăm resursele, pentru că tot ceea ce înseamnă alimente, înseamnă şi resurse”, a spus Rovana Plumb la un eveniment de profil. Potrivit acesteia, cele două ministere doresc ca împreună să stabilească o astfel de strategie.
De asemenea, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, la nivelul UE, Comisia şi Consiliul încearcă să promoveze o serie de măsuri pentru combatem acestei risipe, care s-a extins destul de mult în ultimii ani.

”Comisia Europeană şi Consiliul au de gând să declare 2014 anul de luptă împotriva risipei de alimente. Ministerul Agriculturii, chiar din decembrie sau noiembrie 2012, a început împreună cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului o campanie ‘România – o nouă atitudine’, care vine în sensul de a combate risipa de alimente la nivel naţional. Sunt acţiuni care se desfăşoară în această campanie pe tot parcursul anului 2013, dar cred că putem face mai mult cu ajutorul industriei alimentare”, a precizat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.