Ce le rămâne de făcut utilizatorilor de internet? O posibilă strategie ar fi evitarea paginilor controlate de companii americane. "Astfel se poate reduce riscul", susţine Bleich. Finalul ".com" sau ".us" nu dezvăluie însă direct unde se află serverul din spatele domeniului, pe care vor fi salvate datele utilizatorilor. Şi tocmai această locaţie decide asupra siguranţei datelor. Fiecare ţară are legislaţie proprie, iar experţii sunt de părere că Islanda are cel mai înalt grad de siguranţă în domeniu.
Asceză în privinţa datelor personale
Ce rămâne însă din internet, dacă excluzi Google, Facebook, Youtube, Microsoft, Skype sau Apple, pentru a numi doar câteva dintre ofertele sau firmele care au legătură direct cu programul Prism folosit de NSA?
Christoph Meinel s-a decis să aleagă tocmai această variantă "Nu am cont pe Facebook şi sunt foarte atent la ce mail-uri reacţionez şi pe ce site-uri navighez. S-ar putea spune că practic o asceză în materie de furnizare a datelor personale", spune şeful Institutului Hasso-Plattner din Potsdam. Meinel este profesor pentru tehnologii şi sisteme online. În discuţia cu DW, el avertizează asupra capcanelor din internet, atunci când te laşi atras de oferte pe care nu le înţelegi.
Legislaţia – o mare necunoscută
Fiecare stat are propriile legi, care se aplică şi în domeniul virtual. "Dacă este un serviciu străin ale cărui legi nu le cunosc, pot ajunge repede să am probleme" Statele Unite ale Americii nu sunt o excepţie. Aici străiniii au un regim total diferit faţă de cetăţenii americani, mai ales după atentatele teroriste. "Trebuie luată în calcul probabilitatea unor controale însăprite, în condiţiile în care starea de urgenţă este la ordinea zilei în SUA".
Dar nu doar Wasgington urmăreşte cu atenţie fiecare "mişcare virtuală". În Germania, legea se supraveghere a telecomunicaţiilor se referă la cazurile în care anumite autorităţi pot intercepta email-urile, după ce un judecător a decis în acest sens. "Fiecare companie de internet care are peste 10.000 de clienţi trebuie să instaleze un program de supraveghere", spune Holger Bleich.
Codificarea – o posibilă capcană
Chiar dacă legislaţia germană privind supravegherea este mult mai restrictivă decât cea nord-americană, Bleich subliniază că: "orice formă de comunicare se poate înregistra şi asculta. Este şi cazul internetului." Prin urmare, nu trebuie să te bazezi pe tehnicile moderne de codificare.
Bineînţeles că poţi apela la diverse programe precum PGP, pentru codificarea email-urilor, un program cu o vârstă apropiată de cea a internetului, sau Psiphon ori Tor, care facilitează navigarea anonimă. Dar tocmai folosirea acestor programe poate atrage atenţia autorităţilor, crede Bleich. "Dacă cineva apelează prea mult la asemenea metode, atunci atrage atenţia autorităţilor." Autorităţi care i-au confirmat direct lui Bleich aceste practici.
Sfera privată nu contează
Există însă mulţi utilizatori de internet care nu au nici un fel de interes în codificarea datelor, este convins profesorul univesritar Christoph Meinel. Foarte multe persoane nu dau atenţie protecţiei datelor personale, dar pretind altora să le protejeze sfera lor privată. Şi tocmai aici internetul nu este nici pe departe atât de sigur pe cum s-ar aştepta necunoscătorii, mai adaugă Meinel.
Profesorul preferă însă ca datele sale să ajungă mai degrabă la serviciile secrete decât la companii private. "În societăţile democrate, serviciile secrete sunt controlate de parlament. De acestea mă tem mai puţin comparativ cu hackerii sau firmele care folosesc informaţiile în scopuri proprii sau le transformă în sursă de profit." Meinel crede că practicarea ascezei în furnizarea datelor personale reprezintă singura soluţie. Cine nu postează informaţii sensibile în internet, nu are nimic de pierdut.
DEUTSCHE WELLE
;
