Popularitatea vinurilor spumante este în continuă creștere. În România, cele mai cunoscute, la un preț rezonabil, sunt Prosecco și Cava. Vara aceasta nu ar trebui să vă lipsească din frigider
Până de curând numeam mai toate vinurile spumante șampanie. Pentru că toate arătau la fel, aveau un dop special, erau îmbuteliate și etichetate altfel decât vinurile normale și aveau toate „bule“. Acum facem distincția dintre denumirile de origine controlată și vorbim tot mai des despre Prosecco, Cava sau Asti, chiar dacă nu știm foarte bine ce le diferențiază între ele. Șampania a rămas o băutură scumpă și exclusivistă și doar cei care au bani își pot permite să o bea oricând își doresc. Rudele sale mai sarace din Italia sau din Spania nu sunt neapărat mai puțin gustoase, dar sunt mai rezonabile la preț și ne putem bucura mai des de ele.
Astăzi, toată lumea știe sau a auzit măcar de Prosecco. Un vin care se produce de mulți ani în regiunea Veneto și care era deseori confundat cu alte spumante italienești, precum Asti. Vinul Prosecco este creat sută la sută din strugurii Glera sau Prosecco, și din 2009 numele său reprezintă o denumire de origine controlată pentru vinurile spumante din zonele Conegliano și Valdobbiadene. După 2000, exporturile de Prosecco au cunoscut constant creșteri procentuale cu două cifre. Principalul motiv este în mod cert prețul scăzut, incomparabil mai mic decât cel al șampaniei. Vinurile spumante italienești sunt în general create prin metoda Charmat, care diferă de metoda Champenoise prin faptul că a doua fermentație se petrece tot în tancurile de inox, și nu în sticle. Această procedură este evident mai puțin costisitoare pentru producători și a fost perfecționată în ultimii ani cu rezultate remarcabile. Un „prosecco spumante“ din Valdobbiadene, care a trecut prin a doua etapă de fermentare după metoda clasică sau după cea italienească, face față cu brio unui public pretențios, obișnuit cu standardele de calitate franțuzești. Variantele mai ieftine sunt cele „neterminate“, ușor acidulate, și se numesc frizzante sau gentile. De cele mai multe ori, nu sunt făcute din struguri Glera sută la sută, ci sunt cupajate cu Pinot Bianco sau Pinot Grigio. Fie el spumante sau frizzante, Prosecco este o băutură gustoasă, cu arome predominante de lămâie, pepene și măr, de care nu te mai poți sătura în zilele lungi de vară. Categoric, este un aperitiv optim pentru această perioadă, care poate fi băut simplu sau combinat cu diverse lichioruri sau poate însoți cu succes o masă cu mâncăruri din carne albă și salate cu legume proaspete, ulei de măsline și aceto balsamico.
Spre deosebire de Prosecco, Cava este produsă în majoritatea cazurilor după metoda franțuzească. De altfel, până când francezii și-au adjudecat dreptul exclusiv de a folosi denumirea de șampanie, vinurile spumante din Spania se numeau „champana“. Cava a devenit denumire de origine controlată și nume generic al acestor spumante după intrarea Spaniei în Comunitatea Europeană. Spumantul originar din Catalunia este făcut din struguri Macabeu, Parellada sau Xarello, iar 95% la sută din vinurile produse sub această denumire provin din regiunea Penedes. Spre deosebire de alte vinuri de origine cotrolată din Spania, Cava nu se limitează la o singură zonă geografică.
Soiurile sunt cultivate în întreaga Catalunie și pot fi combinate cu altele din diferite zone atâta timp cât o parte din strugurii folosiți provin din podgoriile înregistrate Cava. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Cava este și astăzi pe locul doi în lume la vânzările de vin spumant, după șampanie.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe