Băncile europene vor fi supuse unor noi teste de stres în 2014

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) va supune băncile europene la o nouă rundă de teste de stres în al doilea trimestru al anului următor, după ce Banca Central Europeană îşi va finaliza propria analiză asupra bilanţurilor băncilor pe care le va superviza direct, a declarat vineri Joerg Asmussen, membru în boardul executiv al BCE, transmite Reuters.

BCE urmează să preia anul viitor supervizarea băncilor europene, primul pas spre crearea aşa-numitei uniuni bancare. Luând cuvântul la o reuniune a băncilor europene de economii, care a avut loc vineri la Berlin, Joerg Asmussen a atras atenţia asupra importanţei acestui proiect pentru politica monetară.

Asmussen a reiterat că în primul trimestru al anului următor BCE va derula o analiză asupra calităţii activelor şi bilanţurilor pentru cele aproximativ 130 de bănci din zona euro pe care le va superviza în mod direct. ‘Rezultatele acestei revizuiri vor fi incluse în testele generale de stres care vor fi derulate de EBA, în colaborare cu BCE, în al doilea trimestru al anului următor’, a spus Joerg Asmussen. Acesta a subliniat că BCE vrea ca analiza sa să fie cât mai riguros posibilă, pentru a se asigura că mecanismul unic de supervizare va avea credibilitate pe piaţă.

Potrivit ultimelor teste de stres derulate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), la finele lui 2011, băncile europene ar fi trebuit să-şi majoreze capitalul cu 114,7 miliarde euro.
Sursa: Agerpres