Înfiinţarea unor consilii de administraţie comune, formate din reprezentanţi ai sectorului privat şi ai autorităţilor, reprezintă o urgenţă pentru turismul românesc, în condiţiile în care staţiunile de pe litoral suferă de lipsa de colaborare dintre cele două medii, afirmă Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).
”Acest gen de organisme funcţionează eficient în Bulgaria pentru că aşează la aceeaşi masă investitorii din turism, autoritatea locală, poliţia şi toate organismele din zonă, fără a căror implicare staţiunile au de suferit’, se menţionează într-un comunicat al FPTS.
În opinia patronatelor din turism, o staţiune nu poate fi amenajată corespunzător dacă factorii implicaţi nu comunică între ei şi iau decizii independent sau, mai rău, nu iau nicio decizie.
‘Puzzle-ul reprezentat de organizarea unei staţiuni nu poate fi asamblat doar de investitori, după cum nu poate cădea doar în sarcina autorităţilor locale. În plus, staţiunile de pe litoral sunt la această oră un amestec de diferite atracţii, iar specializarea lor ar ajuta la o mai bună orientare a turiştilor, dar şi la organizarea lor eficientă. Aşa cum Mamaia a devenit destinaţia distracţiei, şi celelalte staţiuni trebuie să-şi identifice potenţialul şi să se aplice pe o temă specifică pentru a deveni mai atractive. În felul acesta, litoralul românesc va fi mai divers şi va oferi locaţii amenajate special pentru familii cu copii, pentru cei care au nevoie de tratament sau pentru adolescenţi, atâta vreme cât e evident că oferta pentru aceste categorii de turişti trebuie să fie diferită’, se mai spune în documentul citat.
Sursa: Agerpres