Persoanele juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România au obligaţia să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin, potrivit unui proiect de ordin, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
‘Prin Legea nr.168/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, au fost introduse prevederi referitoare la consolidarea veniturilor şi cheltuielilor sediilor permanente ale aceleiaşi persoane juridice străine care îşi desfăşoară activitatea în România. Astfel, persoana juridică străină care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România are obligaţia să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin. Sediile permanente care aplică dispoziţiile art.29^1 alin.(1) din Codul fiscal închid perioada impozabilă până la data de 30 iunie 2013 inclusiv’, se arată în comunicatul ANAF.
Calculul, plata şi declararea impozitului pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut de fiecare sediu permanent în perioada 1 ianuarie 2013 – 30 iunie 2013 se efectuează până la 25 iulie 2013 inclusiv, prin excepţie de la prevederile articolele 34 şi 35.
În sensul modificărilor legislative sus menţionate, se impune adaptarea corespunzătoare a modelului şi conţinutului formularului 101 ‘Declaraţie privind impozitul pe profit’, precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia. Astfel, în conţinutul formularului se introduce rubrica ‘Perioada’ care se va completa pentru anul 2013, în cazul persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea prin mai multe sedii permanente, astfel: 01.01 – 30.06 pentru sediile permanente care închid perioada impozabilă la 30 iunie 2013 şi depun formularul până la data de 25 iulie 2013 şi respectiv 01.07-31.12 în cazul sediului permanent desemnat, pentru perioada impozabilă 1 iulie – 31 decembrie 2013.
ANAF precizează că în vederea identificării situaţiilor prevăzute la Titlul IV^1 din Codul fiscal, pentru necesităţi de administrare, rubrica se va completa şi de către: persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 au îndeplinit condiţiile prevăzute la art.112^1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi începând cu 1 februarie 2013 au fost obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, iar în cursul anului devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art.112^6 din Codul fiscal; de către contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care în cursul anului încep să desfăşoare activităţi de natura celor prevăzute la art.112^2 alin.(6) şi devin plătitori de impozit pe profit.
Sursa: Agerpres