‘Când vinzi estimat, estimezi cantitatea de lemn. Din păcate, de cele mai multe ori, estimezi în favoarea unora sau altora, iar când măsori vinzi măsurat şi vinzi controlat, fără să mai existe posibilitatea fraudării’, a spus ministrul delegat, referindu-se la propunerea de introducere în Codul Silvic a interdicţiei de vânzare a lemnului pe picior.
Lucia Varga a precizat că în întâlnirea cu senatorii PSD, pe lângă subiectul modificării Codului Silvic, s-a discutat şi despre reorganizarea Inspectoratelor Silvice, pe care ministrul vrea să le transforme în ‘instituţii credibile’.
‘Pe lângă modificarea Codului Silvic, am discutat şi despre reorganizarea Inspectoratelor Silvice, pentru că acestea trebuie să devină instituţii credibile. Acum nu sunt suficient de eficiente. De asemenea, vom modifica legea privind contravenţiile silvice, pentru a întări autoritatea acestora, pentru a mări sancţiunile. Vom modifica şi legea privind statutul personalului silvic’, a spus Lucia Varga.
Ministrul delegat a precizat că modificările propuse la Codul Silvic vor fi prezentate Guvernului, în următoarele săptămâni.
‘Venim în faţa Guvernului, în săptămânile următoare, cu modificările la Codul Silvic. Am vrut să agreăm, la nivel de principiu, cu grupurile parlamentare, noul Cod Silvic, astfel încât, odată aprobat de Guvern, să venim în Parlament cu principiile agreate, pentru ca acest Cod Silvic să nu sufere mari modificări. Vom prezenta punctul nostru de vedere în această dezbatere parlamentară, dar nu vrem să avem modificări majore, pentru că au fost cazuri în care în dezbaterea din Parlament au avut loc modificări majore. A existat înţelegere din partea domnilor senatori. Am fost inclusiv la celelalte grupuri parlamentare, la PNL şi UDMR şi am prezentat acest Cod Silvic şi sper că, odată aprobat de Guvern, să menţinem forma propusă’, a arătat Lucia Varga.
Lucia Varga a spus, pe de altă parte, că la Cluj a fost demarat un control, în localitatea Dealu Negru, unde a fost defrişată o suprafaţă cu brazi, pentru a fi transformată în păşune, pentru a se primi subvenţiile pe suprafaţă.
‘Vom verifica acest aspect, cu atât mai mult cu cât la Cluj avem o echipă de control. Există o concurenţă între terenurile împădurite şi terenurile aflate ca păşuni. Terenurile care sunt păşuni sunt încadrate la APIA ca terenuri care obţin subvenţie, iar pe partea de împădurire a terenurilor nu se acordă subvenţie. Deci, trebuie să luăm în calcul, pentru perioada următoare, ca pentru proprietăţile pe care cetăţenii le pun la dispoziţie pentru împăduriri să acordăm subvenţii. Este o discuţie pe care am avut-o astăzi la grupul parlamentar PSD din Senat. Am abordat inclusiv subiectul subvenţiilor pe suprafaţă, pentru că sunt situaţii în care, de exemplu, un proprietar doreşte să cultive porumb pe o suprafaţă şi primeşte subvenţii, iar dacă doreşte să o împădurească nu mai primeşte subvenţii. Aici trebuie să găsim o soluţie, poate chiar să primească subvenţii suplimentare, dacă este de acord cu împădurirea.
Sursa: Agerpres