Discret, fără consultare publică, Guvernul pregăteşte noi creşteri de taxe. Acum a venit rândul taxelor judiciare de timbru, care se majorează şi de 25 de ori, apărând şi câteva taxe noi. Vrei să conteşti în instanţă o amendă aplicată nelegal de Poliţie sau de alte autorităţi? Adu mai mulţi bani de acasă!
În expunerea de motive, justificarea e răvăşitoare: taxele nu au mai fost majorate decât prin actualizare cu inflaţia (de care se face vinovat tot statul), costurile sistemului judiciar au crescut, mai ales că politicienii au tot schimbat legislaţia şi e nevoie de logistică pentru a o aplica. Costurile majorate prin efortul neprecupeţit al politicienilor trebuie susţinute, de cine altcineva dacă nu de fericiţii beneficiari ai sistemului – contribuabilii! Nicio masă nu e gratis, iar în bucătăria statului ea trebuie plătită chiar dacă porţia a fost mâncată, în mare parte, de altcineva.
Dincolo de ipocrizia expunerii de motive, care menţionează „nevoile acute ale sistemului judiciar“ (taxele de timbru au continuat să meargă la bugetele locale şi la MJ, deşi guvernele au promis UE că vor fi date în administrarea instanţelor, care prestează serviciile), noua creştere de taxe arată mentalitatea de jupân cu care politicienii se raportează la contribuabili. Taxele şi impozitele sunt forme de confiscare a proprietăţii pe care, cândva, politicienii se temeau să le mărească fără a încerca să convingă contribuabilii că o fac pentru a le asigura un serviciu nou, de care au neapărată nevoie.
„No taxation without reprezentation“ (nicio taxă fără reprezentare) a rămas şi în prezent un dicton popular în Statele Unite, chiar dacă s-a mai golit de conţinut între timp. Porneşte de la premisa că statul nu îi poate lua omului din bani doar pentru că vrea să cheltuie mai mult, ci pentru scopuri strict definite, cu care alegătorii sunt de acord. La nivel statal, majorarea unor taxe sau introducerea unora noi se supune aprobării cetăţenilor, prin referendum, după ce autorităţile explică pentru ce vor mai mulţi bani. În România, taxele şi impozitele sunt expres excluse din temele asupra cărora poporul are dreptul să se pronunţe.
La noi prezumţia e că, odată ales, poţi creşte povara fiscală oricât crezi că e nevoie ca să îi fie statului bine, dictonul american fiind inversat în „no reprezentation without taxation“. Mai protestează cineva că destinaţia dată banilor luaţi printr-o taxă nu mai are legătură cu scopul care a justificat iniţial introducerea ei? Îşi mai aminteşte cineva că introducerea accizelor, spre exemplu, a fost motivată prin nevoia de a combate efectele „rele“ ale unor produse? Banii luaţi din accizele la tutun sau alcool nu ajung însă în programe de sănătate, iar cei din accizele la carburanţi nu se cheltuiesc pentru reducerea poluării. Pentru mediu se inventează noi taxe „de poluare“, care în curând îşi vor uita şi ele destinaţia, urmând să fie create altele noi, cu acelaşi scop generos.
OANA OSMAN,
redactor-șef