‘Am văzut idei de genul ‘nu are nimic, că acum vrem şi noi în South Stream’. E o copilărie! Obiectivul României este să-şi diversifice sursele de aprovizionare. Atâta timp cât rămâne tot un singur furnizor, nu am făcut nimic din punct de vedere al independenţei energetice. Deci sunt partizanul calculului rece, să nu ne amăgim că ‘ok, am pierdut Nabucco, lasă că ne ducem la South Stream”, a spus şeful statului, la finalul reuniunii Consiliului European, care a avut loc joi şi vineri, la Bruxelles.

Preşedintele a reiterat faptul că România ar trebui să aibă surse alternative energetice, pentru a nu rămâne dependentă de un singur furnizor.

‘Obiectivul României este să aibă surse alternative. South Stream înseamnă menţinerea sursei de aprovizionare. Deci cel mai important mesaj din această analiză, mică analiză, pe care – aşa am prezentat-o şi în Consiliu – este acela că România nu vrea să rămână dependentă de un singur furnizor şi că ne autodefinim politica energetică, având în vedere eşecul proiectului european. Deci nu puteam sta până când Uniunea va crea un nou proiect, care nu ştim dacă va reuşi. Avem elemente să reuşim pe cont propriu şi o vom face, sau ar trebui s-o facem foarte rapid’, a completat Traian Băsescu.

El a adăugat că România nu are tehnologia să facă explorare şi exploatare la mare adâncime, însă, dacă ţara noastră va răspunde ofertelor care există în acest moment, în maximum patru ani poate să înceapă exploatarea în Marea Neagră, dar şi a gazelor de şist.

‘Ştiţi că tehnologiile le-a adus Exxon în Marea Neagră, au descoperit deja primele zăcăminte, până la sfârşitul anului vin din nou cu echipamentele de foraj. În ceea ce priveşte gazele de şist, tot cu companii străine trebuie s-o facem. Important este ca atunci când o faci tu cu companii străine, tu stabileşti regula şi stabileşti redevenţa pentru stat, pentru taxele pe care le impui, costurile de tranzit, dacă o fi cazul de tranzit. Deci, eu cred că dacă răspundem ofertelor care sunt, România, în maxim patru ani, poate să înceapă exploatarea în Marea Neagră, dar şi a gazelor de şist. Sigur, aici trebuie grijă. Şi nu suspectez că ar fi companii care nu ar veni cu ultimele tehnologii, fie că vorbim de explorare şi exploatare în Marea Neagră, fie că vorbim de gazele de şist. Dar trebuie să ne-o asumăm. Eu ştiu că stârnesc o furtună spunând acest lucru; în acelaşi timp, sunt şeful statului şi trebuie să-mi asum, să le spun românilor ce sunt convins că trebuie făcut’, a arătat preşedintele Băsescu.
Sursa: Agerpres