Din 1998 şi până la finele anului 2011, autorităţile române au cheltuit fonduri uriaşe pentru închiderea a 556 de mine şi cariere neviabile, au disponibilizat zeci de mii de angajaţi, iar acum constată că o parte dintre ele prezintă interes pentru investitorii străini, astfel că ar putea fi redeschise.
Potrivit datelor menţionate în strategia industriei miniere pentru perioada 2013-2035, guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria au emis 11 acte normative prin care au avizat închiderea definitivă pentru 556 de obiective miniere, însă, la finele anului 2011, la aproape jumătate lucrările nici nu erau începute. Cele mai multe mine pentru care s-a aprobat închiderea aparţineau de companiile de cărbune deţinute de statul român. Topul este condus de Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti cu 85 de obiective, CNH Petroşani şi REMIN Baia Mare, fiecare cu câte 69 de unităţi, şi SNLO, cu 54 de mine.
Presa a relatat în repetate rânduri cum au fost efectuate lucrările de închidere şi ecologizare, adeseori minele în cauză căzând pradă hoţilor de fier vechi. Mai mult, comisarii Gărzii de Mediu au efectuat, în ultimii ani, mai multe controale la minele închise, constatând grave nereguli.
Ţinute în viaţă cu subvenţii
Cele mai multe mine din România au beneficiat de subvenţii din partea statului pentru a putea supravieţui. Cu toate acestea, cele mai mari dintre ele, cum ar fi Compania Naţională a Huilei sau SNLO, acumulau anual datorii uriaşe către bugetul consolidat. De exemplu, la finele primului trimestru al anului, CNH avea datorii restante doar către bugetul de stat în valoare de 1,37 miliarde de lei. La toate cele patru bugete (stat, pensii, sănătate şi şomaj), datoriile CNH depăşeau, la 31 martie 2013, un miliard de euro.
Cele mai multe subvenţii au fost înghiţite de sectorul minier înainte de intrarea României în UE. De exemplu, în perioada 1990-2006, statul român a cheltuit pentru susţinerea sectorului minier peste 6,3 miliarde de dolari, sumă structurată pe subvenţii pe produs, subvenţii pentru protecţia socială și alocaţii de capital pentru investiţii. În primii trei ani ca membru UE, România a acordat ajutoare de stat de aproape un miliard de lei doar pentru huilă, alte 120 de milioane fiind alocaţii de capital acordate pentru lignit.
Mineritul, brăţara de aur
Înainte de 1989, numărul persoanelor care lucrau direct în industria mineritului era de 350.000. Indirect, alte 700.000 de persoane depindeau de această activitate.
Din cauza închiderii minelor considerate neviabile, după anul 1998, numărul minerilor s-a diminuat considerabil, ajungând la aproximativ 70.000 de persoane în 2003. În ultimul deceniu, în companiile miniere deţinute de stat au mai rămas doar circa 20.000 de persoane, majoritatea fiind angajaţi în sectorul de cărbuni. Dezastrul se observă însă mult mai clar în sectorul minier neenergetic, unde, în prezent, mai lucrează doar câteva sute de muncitori.
În România există, la ora actuală, 14 regiuni miniere, unde un număr de 155 localităţi depindeau, la data încetării activităţii miniere, în proporţie mai mare de 50% de veniturile asigurate din activitatea minieră derulată pe aria geografică a acestora. Specialiştii din domeniu consideră că, dacă se păstra întregul lanţ de procesare şi metalurgie, activitatea din minerit trebuia redusă cu doar 50% pentru a se rămâne în zona de profitabilitate, şi nu cu 95%, aşa cum s-a întâmplat după 1990.
S-ar putea crea 30.000 de joburi
Numărul minelor care prezintă interes pentru investitori ar fi de aproape 30, conform specialiştilor din domeniu. Un efect benefic al redeschiderii minelor ar fi crearea de locuri de muncă. Într-o mină ar putea lucra între 500 şi 1.500 de oameni. Astfel, dacă s-ar redeschide 30 de mine, peste 30.000 de persoane ar avea un loc de muncă.
Costurile necesare redeschiderii unei mine diferă de la caz la caz, experţii din domeniu precizând că acestea pornesc de la minimum 50 milioane de euro şi pot ajunge până la aproape 2 miliarde de euro, dacă se adaugă şi costurile de exploatare.
Dacă vorbim de 30 de mine care au fost închise şi urmează să fie redeschise, suma minimă care ar putea fi investită depăşeşte 1,5 miliarde de euro şi ar putea depăşi chiar 10 miliarde de euro pe termen mediu şi lung, în funcţie de specificul fiecărei mine şi capacitatea financiară a fiecărui investitor.
DE CE AU FOST ÎNCHISE 556 DE MINE
Principalele cauze care au generat nerentabilitatea economică a unor exploatări miniere au fost, în momentul închiderii lor:
1. Preţul scăzut al materiilor prime extrase
2. Tehnologiile învechite utilizate în exploatare ca efect al lipsei investiţiilor
3. Solicitările tot mai ridicate în ceea ce priveşte politica de protecţie a mediului
4. Restrângerea pieţei interne, care era principala piaţă pentru produsele miniere
5. Managementul deficitar de la companiile miniere de stat.
