Compania daneză Vestas a vândut două centrale eoliene din România şi Bulgaria către LukErg - o asociere în participaţiune pe baze paritare între Lukoil Econergo şi compania italiană Erg Renew, tranzacţia având valoarea totală de 137,5 milioane euro, se arată într-un comunicat al firmei de avocatură Wolf Theiss, care a asistat tranzacţia.
Centralele sunt situate în România (Gebeleisis, Galaţi) şi în Bulgaria (Hrabrovo, Dobrici). Parcul eolian din România, Gebeleisis (70 MW), este complet operaţional de la începutul acestui an şi are o producţie medie anuală de peste 165 GWh.
‘În aceste momente dificile pentru sectorul energiei regenerabile din România, este încurajator să închei o tranzacţie prin care aproximativ 109 milioane euro au fost transferate în conturile entităţilor Vestas într-o singură zi (…), după ce s-au efectuat alte plăţi şi urmând a se achita şi alte sume, toate însumând aproximativ 137,5 milioane euro’, a declarat Ileana Glodeanu, avocat M&A, care a coordonat echipa Wolf Theiss Gebeleisis.
Vestas decisese vânzarea celor două proiecte întrucât dezvoltarea şi deţinerea de proiecte nu se încadrează în modelul obişnuit de business al grupului. Tranzacţia din România a fost finalizată la sfârşitul lunii iunie, plata celor 109 milioane euro fiind efectuată în 28 iunie.
Vestas beneficiază de asistenţă din partea Diviziei Unicredit Corporate and Investment Banking la vânzarea proiectelor sale speciale din România.
Vestas şi firma de avocatură Wolf Theiss Bucureşti au o relaţie comercială îndelungată, compania daneză primind asistenţă juridică pentru un număr mare de proiecte în domeniul energiei regenerabile în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, inclusiv în legătură cu finanţarea recent acordată de un consorţiu de bănci, în valoare totală de 1,2 miliarde euro, care a implicat 21 jurisdicţii, incluzând şi România.
Sursa: Agerpres